La o lună după ce în învățământul bihorean a izbucnit un scandal uriaș, cu acuzații de fraudă la concursul pentru funcțiile de directori ajunse în ancheta DNA, USR Bihor a cerut public demisia șefului Inspectoratului Școlar, Horea Abrudan, pe care îl consideră „principalul vinovat pentru dezastrul în care a ajuns învățământul din județ”.

Așa cum și BIHOREANUL a scris, șefa Casei Corpului Didactic, Mioara Țigan, colegă în PNL Bihor cu Horea Abrudan, este suspectată că l-a ajutat pe profesorul Sorin Cuc să promoveze concursul pentru directori, refăcându-i lucrarea de la proba scrisă, pe care candidatul ar fi completat-o inițial cu cerneală care dispare. Țigan a fost șefa comisiei de evaluare, iar Cuc a fost numit director la Școala Gimnazială Avram Iancu de Abrudan.

Inspirați din BIHOREANUL

USR Bihor îl critică pe Abrudan pentru că, atunci când fosta directoare Gheorghina Bîrlădeanu a reclamat la DNA concursul, el a susținut că „este naiv cine consideră că nu s-a desfășurat corect concursul”, pentru ca apoi, când Țigan a fost pusă sub învinuire, să se declare șocat, dar totuși, fără să ia atitudine. „Până la această dată nu a dispus și nici nu a solicitat demiterea vreunui responsabil, nici măcar suspendarea din funcție până la finalizarea dosarului”, se arată în comunicatul USR.

Partidul din opoziție a preluat și o informație dezvăluită de BIHOREANUL, și anume că după ce PNL și-a instalat membrii la conducerea Inspectoratului Școlar, o clasă de la Colegiul Național Emanuil Gojdu a primit un loc suplimentar, pe care s-a transferat taman fiul Mioarei Țigan.

„Oare a profitat doamna Țigan de poziția de membru în CA al inspectoratului pentru a-și transfera fiul pe loc aprobat de către inspectorat peste efectivul maxim în clasă? Deoarece inspectoratul nu a prezentat o procedură clară de aprobare a acestor locuri, este de presupus că s-a folosit criteriul nume sau clientelă, chiar dacă s-a solicitat suplimentare de locuri pentru mai mulți elevi. Învățământul bihorean pare să fie o afacere de partid, iar Horea Abrudan nu este străin de toate aceste lucruri. Prin acțiunile sale, sau mai precis prin lipsa lor, nu face decât să confirme această situație”, se arată în comunicat.

Interesant este că USR nu menționează alte detalii despre transferul copilului lui Țigan și nici măcar numele școlii în care copilul a fost transferat, deși director al Colegiului Emanuil Gojdu era profesorul Florin Nicoară, care acum este membru USR și, în mod cert, ar putea oferi lămuriri despre acest transfer dubios.


Mioara Țigan și Sorin Cuc au fost puși sub învinuire de DNA Oradea

Depolitizați învățământul!

În schimb, USR critică politizarea din educație practicată și de PNL. „Ce se întâmplă în sistemul public de învățământ la nivelul județului Bihor în general și în Oradea în special este în mod evident împotriva beneficiarilor direcți: elevii. Politizarea inspectoratelor școlare este o nenorocire pentru învățământul românesc. Acțiunile, dar și lipsa acțiunilor lui Horea Abrudan dovedesc că acesta a transformat inspectoratul școlar județean într-o afacere de partid, lucru care are ca și consecințe, printre altele, scăderea gradului de încredere în această instituție. Este momentul ca Abrudan să plece!”, a declarat, citat în comunicat, Daniel Palaghianu (foto), președintele USR Oradea și, totodată, fost subprefect de Bihor.

În final, USR Bihor a reiterat că cere public demisia lui Horea Abrudan, „pe care îl consideră principalul vinovat pentru dezastrul în care a ajuns învățământul din județ”, dar și a Mioarei Țigan din funcția de șef al Casei Corpului Didactic și a lui Sorin Cuc din postul de director al Școlii „Avram Iancu”. 

„Cerem public prefectului de Bihor, Dumitru Țiplea, și PNL Bihor să ia măsuri reale pentru depolitizarea managementului unităților de învățământ din Bihor”, a mai transmis formațiunea politică.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!