Staţiunea montană Vârtop se va anima începutul vacanţei mari a elevilor cu cea de-a treia ediţie a festivalului "Lumea copiilor", programat pentru perioada 27-28 iunie.

Comoara Apusenilor

La evenimentul organizat în satul de vacanţă sunt aşteptaţi să participe circa 1.000 de turişti. Copiii vor avea la dispoziţie tobogane gonflabile şi competiţii de airsoft şi minifotbal.

"Încercăm să facem activităţi culturale, sportive, educaţionale în zonă, să conştientizăm oamenii că există Vârtopul, ce înseamnă Vârtopul, nu numai iarna, ci şi vara", a declarat pentru BIHOREANUL preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltarea Vârtopului, Vasile Baba.

În premieră, va avea loc o întrecere de tip "vânătoare de comori", în cadrul căreia participanţii vor putea descoperi bogăţia Munţilor Apuseni.

"Practic, va fi un traseu, de la baza pârtiei în sus, nu foarte greu, de circa un kilometru, pe parcursul căruia vor fi amenajate şapte porţi unde Călăuzele Apusenilor, rangeri din cadrul Parcului Natural Apuseni, le vor prezenta copiilor, într-o formă cât mai atractivă, specificul zonei", a spus Baba.

Pe categorii de vârstă

Competiţia se va desfăşura pe echipe de câte trei copii şi pe categorii de vârstă, iar câştigătorii vor fi premiaţi. Întrecerea va fi organizată pe trei categorii: Junior (pentru vârstele 6-9 ani), Explorator (10-13 ani) şi Master (14-16 ani).

"Am transmis informări către inspectoratele şcolare judeţene şi invitaţii către şcolile din Bihor pentru a promova evenimentul", a mai declarat preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltarea Vârtopului.

Participanţii sunt invitaţi să se înscrie pe site-ul asociaţiei sau pe pagina de Facebook a acesteia, pentru ca organizatorii să ştie la ce număr de echipe să se aştepte, chiar dacă se vor face înscrieri şi la faţa locului.

Cu gusturi bihorene

Partea gastronomică a festivalului va fi asigurată prin "Gusturi şi tradiţii de Bihor", concept dezvoltat de Consiliul Judeţean Bihor pentru promovarea bucătăriei bihorene, a producătorilor locali, a meşteşugarilor şi a artiştilor din judeţ.

Evenimentul de la Vârtop este organizat de Asociaţia pentru Dezvoltarea Vârtopului, în parteneriat cu Romsilva – Parcul Natural Apuseni şi Primăriile Câmpani şi Nucet.

Asociaţia pentru Dezvoltarea Vârtopului a fost înfiinţată în 2024, are circa 30 de membri, proprietari din zonă, şi îşi propune să promoveze staţiunea şi în sezonul de vară, nu doar iarna, când zona este frecventată de schiori. Încă de la prima ediţie, festivalul a atras circa 1.000 de participanţi.

Situat pe DN75, la limita judeţelor Bihor şi Alba, satul de vacanţă Vârtop se află la circa 1.150 metri altitudine, în inima Munţilor Bihor. Staţiunea este situată la circa 116 kilometri de Oradea, distanţă care poate fi parcursă maşina, în condiţii normale, în puţin peste două ore.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!