Viitoarea şcoală rabinică din Oradea, care va fi ridicată de Comunitatea Evreiască pe strada Mihail Kogălniceanu, a fost avizată de urbanişti în cea mai recentă ședință a Comisia Municipală de Urbanism și Amenajare a Teritoriului (CMUAT).

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, imobilul, cu cantină ritualică şi spaţii de cazare, va avea două etaje şi un etaj retras.

"Prin realizarea acestui obiectiv se va reîntregi frontul stradal, dând plusvaloare ansamblului istoric. Este un obiectiv foarte important pentru comunitatea evreiască, dar şi pentru municipiu, prin ineditul clădirii", a declarat Radu Fortiş, arhitectul-şef al oraşului Oradea.

Construcţia imobilului se va face cu dezafectarea unor corpuri de clădire parazitare situate la frontul străzii Mihail Kogălniceanu. 

Investiția, care va fi finanțată din fondurile Comunității Evreilor, se va ridica la 1,2 milioane euro și va trebui finalizată în termen de un an.

"Va fi prima şcoală rabinică ridicată pe o rază de peste o mie de kilometri după ultimul război mondial. În zonă au mai existat Yeshiba (n.r. şcoală rabinică) la Valea lui Mihai şi Săcueni înainte de război, şi la Arad şi Timişoara până în anii ʼ60, dar apoi au dispărut", declara pentru BIHOREANUL preşedintele Comunităţii Evreilor din Oradea, Felix Koppelmann, la momentul prezentării proiectului. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!