Un bărbat în vârstă de 52 ani din comuna Batăr a fost condamnat, miercuri, la 15 ani de detenţie la Judecătoria Salonta, pentru viol, lipsire de libertate şi violare de domiciliu, după ce, în vară, a siluit o femeie în propria ei locuinţă. Doar cu câteva luni înainte, bărbatul, Meşter Zoltan, a agresat sexual o altă femeie care, ulterior, a renunţat la acuzaţii. Anterior, el fusese condamnat pentru aceleaşi acuze, în Ungaria. 

Hotărârea a fost pronunţată de Judecătoria Salonta pentru un atac pe care Meşter Zoltan l-a comis în noaptea de 27 spre 28 iunie, în Salonta. Bărbatul a intrat, atunci, în casa unei femei în vârstă de 68 ani, pe care a sechestrat-o în locuinţă, a bătut-o şi a violat-o. Fapta a fost anunţată poliţiei prin numărul de urgenţă 112 în dimineaţa zilei de 28 iunie, în jurul orei 8, de soţul victimei, care atunci s-a întors acasă, femeia fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Pe lângă pedeapsa de 15 ani de detenţie, instanţa de judecată a dispus ca bărbatul să-i plătească victimei sale daune morale în valoare de 20.000 euro, însă hotărârea judecătorească nu e definitivă, Meşter având posibilitatea să o atace, cu apel. În acest caz, verdictul final îl va pronunţa Curtea de Apel Oradea. 

Meşter nu era la prima faptă. În seara zilei de 15 decembrie, anul trecut, el a agresat o femeie din Arpăşel, în propria ei locuinţă. A intrat peste victimă, forţând uşa casei, a bătut-o, iar apoi a violat-o. În final, înainte de a pleca, individul a ameninţat că o ucide dacă îl reclamă.  Femeia a anunţat, însă, atacul, în dimineaţa zilei de 16 decembrie, când a şi ajuns la spital, pentru a primi îngrijiri medicale. Atacatorul a fost prins după câteva zile, a fost arestat preventiv şi trimis în judecată, în ianuarie acest an. În timpul dezbaterilor, însă, bărbatul a reuşit să-şi convingă victima să îşi retragă acuzaţiile, iar pe 20 martie, Judecătoria Salonta a şi dispus încetarea procesului penal împotriva lui Meșter "ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată", dar şi "punerea de îndată în libertate a inculpatului". 

Culmea este că bărbatul le-a atacat pe cele două femei la scurt timp după ce a ieşit din închisoare, fiind liberat condiţionat din Penitenciarul Satu Mare pe 7 noiembrie 2023, unde a fost închis ca urmare a unor condamnări pentru tâlhării comise în România, dar şi pentru tentativă de viol, lipsire de libertate şi tâlhărie comise în Ungaria.

Faptele din ţara vecină, pentru care s-a ales cu 7 ani şi 7 luni de detenţie, privesc un atac pe care Meşter l-a comis în 2012, în localitatea Medgyesegyháza, unde a încercat să siluiască o femeie în vârstă de 80 ani şi, pentru că nu a reuşit, "căci nu a avut erecţie", a bătut-o şi a forţat-o să-i dea banii din casă, iar apoi a închis-o într-o cameră, ca să nu-l poată denunţa imediat. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!