Accident în Bihor. Două persoane au fost transportate la spital (FOTO)
Un accident rutier s-a petrecut vineri seara în localitatea Drăgănești din județul Bihor. Au fost implicate două autoturisme, iar șoferii au fost transportați la spital.
Un accident rutier s-a petrecut vineri seara în localitatea Drăgănești din județul Bihor. Au fost implicate două autoturisme, iar șoferii au fost transportați la spital.
Sărbătoarea Învierii este întâmpinată cu pricesne în 10 orașe și sate din Bihor și cu un Oratoriu Bizantin de Paști. În Cetatea Oradea se va organiza, de asemenea, Târgul de Paști, în perioada 7-17 aprilie, cu standuri ale producătorilor tradiționali, ateliere pentru copii și demonstrații de gătit.
Aflat în continuă dezvoltare și „șlefuire”, Oradea este un oraș care, în ciuda șantierelor, atrage turiști, inclusiv printr-o serie de evenimente, menite, ce-i drept, să-i satisfacă întâi pe orădeni. Atât de atragerea oaspeților, cât și de organizarea festivalurilor pe bani publici se ocupă Asociația pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune, răsplătită în ultimii ani și cu laude, și cu critici.
Primăria Oradea a anuțat joi că s-a turnat penultima placă la parcarea supraetajată de pe strada Iosif Vulcan, unde vor fi amenajate în total 121 de locuri de parcare, investiția depășind 10,2 milioane de lei.
Filarmonica de Stat Oradea își dorește să atragă spectatori tot mai mulți în sala de concerte, precum și la evenimente în aer liber, iar conform raportului pentru anul 2022, prezentat de managerul Carmen Rus, numărul acestora a fost de 18.132. Este o creștere de 483% față de spectatorii din 2019, an cu care au fost făcute unele comparații, dat fiind că a fost anul pre-pandemic când concertele nu au fost afectate de restricții.
Lucrările pentru construirea unei noi grădinițe pe Calea Clujului nr. 186/A, care va lua locul vechii clădiri a Grădiniței nr. 51, au fost realizate în proporție de mai bine de 60%, a anunțat marți Primăria Oradea. Investiția se face pe bani europeni, iar viitoarea grădiniță va putea primi 60 de copii în trei săli de grupă.
Clubul CSM Oradea a publicat luni seara imagini video surprinse de camerele de supraveghere cu momentele în care baschetbalistul Karel Guzman de la U-BT Cluj-Napoca iese din Oradea Arena, după ce a fost eliminat de pe teren fiindcă a provocat un adevărat scandal, întorcându-se apoi cu o rangă și fiind oprit cu greu de un coechipier, care era cât pe ce să fie lovit cu tija respectivă de Guzman.
Actorul orădean Richard Balint și fiul său adolescent, Robert Balint, au fost nominalizați la Premiile Radio România Cultural 2023 pentru rolurile din spectacolul „Fiul” de Florian Zeller. Richard și Robert Balint interpretează roluri de tată și fiu într-un spectacol sfâșietor despre depresie și „groaza de a fi părinte”, după cum îl prezenta regizorul Bobi Pricop.
Ziua Maghiarilor de Pretutindeni se sărbătorește miercuri și în Oradea, fiind programate mai multe manifestări, printre care și un marș cu torțe. Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, se află la Oradea, participând la ceremoniile de depuneri de coroane.
Primăria Oradea continuă să prezinte imagini aeriene cu investițiile aflate în derulare în oraș, miercuri venind rândul viitoarei piațete Cazaban. Lucrarea este realizată în proporție de 85%, potrivit reprezentanților municipalității.
Echipa bihoreană a programului național pe bază de voluntariat intitulat „Caravana cu Medici” organizează o nouă ieșire în mediul rural, de data aceasta în comuna Remetea, în perioada 18-19 martie. Locuitorii vor putea beneficia de consultații medicale gratuite de medicină internă, cardiologie, ORL, dermatologie, neurologie, urologie, pediatrie, stomatologie. De asemenea, se vor face investigații medicale precum electrocardiogramă, ecografie cardiacă și abdominală.
„Afumat” bine, având 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, un orădean în vârstă de 62 de ani a urcat la volan, deși are permisul suspendat, și a lovit o mașină parcată. Bărbatul a fost reținut de polițiștii orădeni.
Pompierii intervin marți după amiaza pentru stingerea unui incendiu izbucnit în clădirea fostei societăți Munca Invalizilor de pe strada Eroul Marius Cosma din Oradea. În subsolul unde a izbucnit focul se aflau șase butelii, patru cu acetilenă și două cu oxigen.
Un bărbat și-a pierdut viața în apele Crișului Repede, în Oradea. Pompierii ISU Crișana au fost sesizați marți dimineața că o persoană a fost văzută în râu, în aval de barajul din Ioșia.
Pompierii orădeni au stins luni în jurul prânzului un incendiu care izbucnise într-un apartament de la etajul 4 al unui bloc de pe strada Grădinarilor. Militarii au reușit să oprească propagarea flăcărilor la apartamentele învecinate.
Mai multe echipaje de intervenție s-au deplasat luni la prânz în zona Casei Tineretului din cartierul Ioșia, unde unei persoane i s-a făcut rău și a căzut pe stradă. Acesteia i se aplică manevre de resuscitare.
Filarmonica de Stat Oradea anunţă o ediţie bogată a Festivalului Primăverii, cu concerte simfonice, recitaluri, concerte camerale şi... flori. În acest an, festivalul va avea loc în perioada 21-30 martie şi va aduce la Oradea nume importante ale muzicii clasice, precum Tiberiu Soare, Răzvan Suma şi Ciprian Marinescu.
Un tânăr în vârstă de 28 de ani a atacat și tâlhărit un bărbat în vârstă de 47 de ani din Marghita, în stația de tramvai de lângă Gara Centrală din Oradea. Tâlharul i-a luat acestuia un telefon mobil și suma de 300 de lei, fiind prins apoi de polițiști, care l-au reținut pentru 24 de ore.
O femeie a căzut joi seara în apele Crișului Repede, în zona centrală a Oradiei, în apropierea Podului Ladislau. Femeia ar fi fost dusă de curenți spre Podul Centenarului, dar a reușit să ajungă spre mal, iar acolo a fost ajutată de un trecător, care a prins-o și scos-o pe pietrele de pe marginea apei. De acolo, a fost preluată de echipaje de pompieri, iar apoi de unul medical.
Prefectura Bihor va solicita Guvernului României alocarea sumei de 380.000 de lei din fondul de intervenție pentru remedierea pagubelor produse de viituri în județul nostru în decursul lunii februarie, mai precis în localitățile Chișcău, Pietroasa, Urviș de Beiuș și Luncasprie.
Primăria Oradea a anunțat miercuri că în perioada următoare circulația va fi oprită pe anumite porțiuni ale unor străzi din municipiu, fie pentru Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, fie pentru efectuarea unor lucrări.
Parcul Petőfi din Oradea va fi modernizat și înfrumusețat, iar lucrările vor debuta la începutul acestei veri, a anunțat miercuri Primăria Oradea. În urma unei licitații adjudecate la finalul anului trecut, contractul pentru lucrări a fost atribuit firmei Dumexim, investiția depășind 7 milioane de lei fără TVA.
Un agresor sexual din Bihor a fost arestat pentru 30 de zile. Bărbatul în vârstă de 39 de ani este învinuit că și-a arătat organul sexual și s-a masturbat în fața unei femei în Oradea, în Parcul 1 Decembrie. Totodată, el e acuzat de o fată de 18 ani că a pipăit-o în zona intimă, într-o sală de jocuri din municipiu.
Competiția care a adus pasiune, eleganță și mișcări sublime în Oradea Arena și-a stabilit câștigătorii, desemnând astfel noii campioni naționali la dans sportiv pe mai multe categorii de vârstă. De asemenea, au fost premiați și cei mai buni dansatori dintre concurenții Cupei Exclusive.
Conflictul de la conducerea Primăriei Marghita continuă. Viceprimarul Demian Zsolt a publicat luni pe Facebook un răspuns la acuzațiile pe care i le-a adus primarul Marcel Sas Adăscăliții, care a dezvăluit că, monitorizându-și adjunctul, a descoperit că acesta petrece în medie 3 ore și 41 de minute pe zi în instituție, dintre care 24 de minute la țigară. În replica sa, vicele nu neagă că nu prea stă prin Primărie, dar susține că, în schimb, iese „pe teren” să afle „problemele reale” chiar de la marghiteni.
Anotimpul înfloririi aduce la Oradea concerte alese, cu invitați și melodii celebre, precum și spectacole de teatru cu tâlc. Printre evenimentele primăverii se numără un concert cu Paula Seling și Aurelian Temișan, unul cu trei tenori italieni, precum și producții teatrale cu protagoniști ca Horațiu Mălăele, Marius Manole și Medeea Marinescu.
Mai multe echipaje ale ISU Crișana, inclusiv o autospecială de primă cercetare şi evaluare chimică, biologică, radiologică şi nucleară (CBRN), au fost trimise duminică seara să intervină pe strada Podului din Oradea, în urma unei sesizări privind o scurgere de gaze într-un bloc, vecinii identificând sursa ca fiind un apartament de la etajul al doilea.
Compania aeriană lowcost Ryanair operează în luna martie ultimele zboruri de pe Aeroportul Internațional Oradea, după ce nu a prelungit niciuna dintre cele patru rute pe care le-a deschis în pandemie. Din această primăvară, Oradea va avea o singură cursă externă, una anunțată de compania Aeroitalia dinspre și spre Forli (Italia).
Primarul independent al municipiului Marghita, Marcel Sas Adăscăliții, a dezvăluit că l-a monitorizat atât în 2021, cât și în 2022 pe viceprimarul Demian Zsolt de la UDMR, cu care are dispute dese. Viceprimarul a fost urmărit - spune Sas Adăscăliții - cu ajutorul camerelor de supraveghere de la punctele de acces în Primărie, iar rezultatul este că Demian ar fi stat mai puțin de 4 ore pe zi în instituție. Primarul a socotit până și pauzele de țigară ale adjunctului său, susținând că acestea i-au răpit în medie 24 de minute / zi.
La jumătatea lunii martie, pe scena Teatrului Regina Maria din Oradea va fi dat un concert cu „piese aflate sub semnul iubirii”. Intitulat „Cât de frumoasă ești”, concertul este organizat de Asociația Enjoy Music și de compozitorul și dirijorul Andrei Tudor, care-i aduce la Oradea pe Paula Seling și Aurelian Temișan.