Prea beat ca să mai vireze: Un șofer din Bihor a ratat curba și a lovit o mașină parcată
Un șofer din Aleșd a ajuns din mașină direct în arest, după ce, vinerea trecută, beat criță fiind la volan, a ratat o curbă și a lovit un autoturism parcat pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. Bărbatul de 56 de ani avea o concentrație alcoolică uriașă, de 1,12 mg/l alcool pur, în aerul expirat și și-a petrecut o noapte în custodia poliției. Nu este singurul şofer prins băut la volan, căci recordul sfârşitului de săptămână a fost stabilit de un şofer din Tinăud.