Seceta prelungită, urmată de arșița din ultimele săptămâni, a uscat pe picioare culturile de porumb din Bihor. Cele circa 40.000 de hectare cultivate anul acesta au fost afectate în proporție de peste 75%.
Fermierii se grăbesc să taie porumbul compromis, cu peste o lună înainte de termenul normal, ca să-l însilozeze înainte să se usuce de tot.
Calamitare masivă
După pierderile provocate de seceta de anul trecut, fermierii bihoreni au redus cu aproape 43% suprafețele cultivate cu porumb, de la circa 70.000 la 40.000 de hectare, de teamă că uscăciunea se va menține. Iar temerile s-au adeverit.
Porumbul slăbit de secetă a fost uscat de caniculă. Temperaturile de peste 40 de grade Celsius înregistrate în ultima săptămână în Bihor, Satu Mare, Arad și Timiș au depășit cu mult pragul de 30-32 de grade peste care arșița afectează puternic planta, mai ales în condiții de secetă.
În unele ferme, culturile încă verzi la jumătatea lunii iulie s-au uscat în numai două săptămâni. „Din punctul meu de vedere, ca procent de calamitate, porumbul este afectat undeva între 75% și 100%”, a declarat BIHOREANULUI directorul adjunct al Direcției pentru Agricultură Județeană Bihor, Marius Ștefan (foto).
„Totul e uscat”
Pe fondul secetei, fermierii bihoreni au început recoltarea porumbului cu cinci săptămâni înainte de termenul normal. Agricultorii vor să însilozeze lanurile, cu plante mici și rare, înainte să se usuce de tot și să nu mai fie bune nici măcar pentru hrana animalelor.
„Din 250 de hectare de teren, cam 70 de hectare am cultivat cu porumb. 95% din cultură e compromisă: la capăt de rând, pe umbră, dacă a mai rămas ceva”, spune fermierul Sergiu Danciu din Curtuișeni, comună de lângă Valea lui Mihai. „Dacă nu însilozez în cel mult o săptămână, porumbul se usucă și devine așa de ușor că-l scoate vântul din remorcă”.
Bărbatul speră să își reducă paguba folosind tuleii de porumb la hrana celor 180 de vite din fermă. „Până și pășunile sunt uscate. Am ajuns, în plină vară, să le dau vacilor să mănânce lucerna cosită anul trecut. Porumbul o să-l țin pe iarnă, cât va ajunge. Când o să se termine, o să vând din vite”, declară bărbatul.

„Nu va fi nimic”
Fermierii bihoreni nu știu să mai fi prins un an atât de greu. „În ultimii 20 de ani n-am pățit așa rău. Întotdeauna ne-a mai salvat o ploaie pe final de iulie. Până și în 2013, care a fost tot un an rău, am reușit să scot 500 de kilograme la hectar. Acum nu va fi nimic”, zice Tiberiu Erdei, fermier din Curtuișeni.
Agricultorul, care a cultivat 4,5 hectare de porumb, și-ar însiloza cultura ca să le dea de mâncare celor 11 vite din fermă. Cum nu are combină de recoltat furaje, este nevoit să aștepte până când ceilalți fermieri își termină lucrările. „Până când mi-a veni rândul, probabil că nici n-o să mai am ce aduna”, spune el resemnat.
Tiberiu refuză să își calculeze pierderile: „Îngrășămintele s-au scumpit, motorina s-a scumpit, iar, în schimb, recolta e tot mai mică. Nici nu știu ce-o să fac”.

Pierderi de 200.000 de lei
Fermierul Alin Torj din zona Cefa nu își mai face speranțe. Agricultorul a cultivat 50 de hectare de porumb, oricum mai puțin decât anul trecut, pentru că s-a așteptat la secetă. „Pierderea este de peste 90%. Porumbul este așa de uscat, că nici nu mai am ce însiloza. Cât voi culege, atâta voi avea”, spune Alin.
Fermierul a cheltuit numai în inputuri, fără a socoti munca, între 4.000 și 5.000 de lei pe hectar și nu știe dacă va reuși să încaseze 1.000 de lei la hectar. Pierderea ar ajunge astfel până la 200.000 de lei pe întreaga suprafață. „Am făcut cerere la comisia de la Primărie pentru constatarea calamitării culturii. Poate mai acopăr ceva din pagubă”.

Despăgubiri întârziate
Potrivit regulamentului aprobat prin Ordinul MADR-MAI 97/63 din 2020, fermierii afectați de seceta pedologică pot depune la primării înștiințări cu suprafețele afectate și procentele estimate ale pierderilor.
Pagubele vor fi verificate în teren de comisii numite prin ordinul prefectului, iar documentele redactate de acestea vor sta la baza eventualelor despăgubiri acordate de Guvern. Pentru pagubele provocate de seceta din 2025, Ministerul Agriculturii a propus despăgubiri de până la 333 lei pe hectar, pentru porumb și floarea-soarelui calamitate.
La începutul lunii august, schema de ajutor nu era încă aprobată. Iar până să ajungă banii promiși pentru pagubele făcute de seceta de anul trecut, agricultorii se pregătesc să încheie un nou an agricol cu pierderi...
