Construcţia noii hale din Piaţa Cetate, ridicată pe amplasamentul fostei remize de tramvaie care a ars în vara anului 2020, a fost finalizată. Comercianţii de carne şi lapte urmează să ocupe noul spaţiu de vânzare în cursul lunii viitoare.

Funcţională din octombrie

"Până la sfârşitul lunii octombrie toţi comercianţii din modulele pentru vânzarea de produse din carne şi lactate vor trebui să se mute aici, iar vânzătorii de fructe şi legume din piaţă vor fi mutaţi într-un cort care va fi amenajat între noua clădire şi blocul Cicero pentru a putea începe lucrările din cadrul celei de a doua etape de reabilitare a Pieţei Cetate", a explicat primarul Florin Birta, joi, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la faţa locului.

La eveniment au mai participat, printre alţii, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, Marius Moş, care a atras finanţarea Hu-Ro necesară pentru derularea lucrărilor, directorul Administraţiei Domeniului Public, care gestionează pieţele orădene, Liviu Andrica, şi reprezentantul executantului lucrărilor, Madlev, Liviu Hodişan.

Tarife de trei ori mai mari...

În noua hală din Piaţa Cetate au fost amenajate 76 de module, după modelul celor din Piaţa Decebal, acestea urmând să fie puse la dispoziţia comercianţilor de la lapte şi carne, până la flori.

Spaţiile de vânzare, cu o suprafaţă de circa 10 metri pătraţi fiecare, vor fi închiriate în schimbul unei taxe de 1.450 lei în cazul celor pentru lapte şi 1.650 lei pentru cele de carne.

Cele 30 de module pentru vânzarea de produse din carne vor fi taxate mai scump pentru că sunt dotate cu vitrine frigorifice pentru care ADP a plătit circa 100.000 euro.

Noile taxe, care au fost aprobate de Consiliul Local Oradea la sfârşitul lunii iunie, sunt de trei ori mai mari decât tariful de circa 500 lei, cu toate utilităţile incluse, practicat în prezent la închirierea spaţiilor pentru lapte şi carne din Piaţa Cetate.

În ciuda cifrelor, primarul Florin Birta neagă că ar fi vorba de o majorare a tarifelor.

"Nu este vorba de o scumpire. Pe parcursul lucrărilor de la noua clădire din piaţă şi pasajele subterane din Piaţa Gojdu, când traficul în zonă a fost restricţionat şi cumpărătorii ajungeau mai greu la piaţă, timp de doi ani nu s-a aplicat nicio majorare a tarifelor. În plus, s-a făcut chiar o reducere cu 25% a tarifelor. Acum nu am făcut decât să revenim la normal şi să aliniem tarifele la nivelul celor practicate în Piaţa Decebal (n.r. care oferă condiţii similare de desfacere a produselor)", a explicat Birta.

... care vor fi urmate de scumpiri

După cum BIHOREANUL a mai scris încă din luna iulie, scumpirea tarifelor a provocat rumoare în rândul comercianţilor din piaţă. "Cine-şi permite aşa preţuri?", au protestat vânzătorii de carne şi lapte.

În ciuda acestui fapt, joi la amiază circa 70% dintre module erau deja antamate de vânzătorii din piaţă, care au plătit avansul pentru închirierea acestora. Spațiile care vor rămâne libere vor fi închiriate doritorilor prin licitație.

"La această oră avem deja 50 de spaţii rezervate de comercianţi. În zona rezervată produselor pentru carne, unde modulele sunt dotate cu vitrine frigorifice, mai avem doar două module libere", a explicat pentru BIHOREANUL şeful ADP, Liviu Andrica.

Majorarea tarifelor îi va obliga pe comercianţii din Piaţa Cetate să îşi ridice preţurile de vânzare ale produselor pentru a-şi amortiza costurile cu chiria, fapt pentru care scumpirile vor fi suportate, în final, tot de către orădeni.

"Nu voi avea de ales. Dacă a crescut chiria, va trebui să scumpesc şi eu tarifele, ca să nu lucrez în pierdere. Nu am făcut încă un calcul, dar cel mai probabil că preţurile vor creşte din octombrie cu 10% - 15%", a explicat un comerciant.

Un proiect pe etape

Lucrările de modernizare, printr-un proiect european, a Pieţei Cetate din Oradea au demarat în anul 2020. Execuţia efectivă a fost întârziată cu circa doi ani, după ce municipalitatea orădeană s-a văzut nevoită să împartă lucrările de amenajare a Pieţei Cetate în două etape.

Acestea au vizat astfel amenajarea clădirii numite de municipalitate "C1", acum finalizată. Clădirea este situată pe amplasamentul fostei remize de tramvaie, monument istoric, care a ars în incendiul din vara anului 2020.

Separat, la sfârşitul acestui an urmează să demareze construirea clădirii "C2", de pe amplasamentul actualei hale de legume şi fructe.

Investiţia a trebuit împărţită în două după ce Ministerul Culturii a avizat refacerea halei C1 cu condiţia ca executantul să păstreze aspectul exterior, cu cărămidă roşie, al fostei remize.

În ceea ce priveşte realizarea celei de a doua etape, Primăria Oradea s-a judecat timp de doi ani cu Ministerul Culturii, printr-un proces, pentru declasarea clădirilor-monument din vecinătatea amplasamentului înainte de a fi reconstruite.

"Nu vom cere Ministerului Culturii despăgubiri pentru că nu am pierdut finanţările europene atrase pentru această investiţie", a declarat BIHOREANULUI primarul Florin Birta.

Piaţă cu parcare în subteran

Pentru demararea lucrărilor cuprinse în cea de-a doua etapă, comercianţii de legume, fructe şi produse nealimentare din piaţă vor fi mutaţi în cursul lunii octombrie într-un cort ce va fi montat pe amplasamentul delimitat de noua hală şi blocul Cicero.

Pe amplasamentul eliberat urmează să fie amenajat cel de-al doilea corp de clădire, C2, care va fi mult mai mare.

Termenul de execuţie este de 12 luni, ceea ce înseamnă că şantierul trebuie să se închidă la finalul anului 2025.

Corpul C2 va adăposti 504 mese pentru legume şi fructe, 152 de module comerciale pentru produse nealimentare, 34 de spaţii comerciale, două săli de instruire pentru antreprenori în domeniul comercial - agricol şi birouri pentru administraţie. Construcţia va avea în subteran o parcare cu 161 de locuri. Intrarea la viitoarea parcare, pe lângă blocul Cicero, a fost deja amenajată cu ocazia lucrărilor la pasajele din Piaţa Gojdu.

Lucrările de reamenajare a Pieţei Cetate, în valoare totală de 85 milioane lei fără TVA, au fost atribuite prin licitaţie unei asocieri de firme conduse de Madlev Cons.

Valoarea lucrărilor din prima etapă, care implică amenajarea halei C1, este de 29 milioane lei. Diferenţa de circa 56 milioane lei o reprezintă amenajarea corpului C2. Din valoarea totală a investiţiei, circa 9 milioane lei reprezintă cofinanţarea europeană printr-un proiect transfrontalier România - Ungaria.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!