Constructorii au început săpăturile la fundația celor două noi cămine studențești din campusul universitar orădean.

Potrivit unui comunicat al Primăriei, săptămâna aceasta „au început lucrările de excavare a fundației pentru construirea căminelor studențești C1 și C2, din campusul Universității. După finalizarea acestora, se va continua cu pregătirea armăturilor și cofrarea fundațiilor”.

Amplasate pe o suprafață de 1.000 metri pătrați situată pe malul pârâului Peța, în zona noii săli polivalente, cele două cămine (foto jos) vor avea 234 de camere, cu un total de 464 de locuri, ceea ce înseamnă că aproape toate încăperile vor găzdui câte doi studenți.

Cu ocazia lucrărilor, cu termen de finalizare în octombrie 2023, constructorul va realiza toate rețelele de infrastructură urbană de la apă-canal, termoficare și curent la trotuare și drumuri.

Investiția, în valoare de 31,9 milioane lei plus TVA, este finanțată de municipalitatea orădeană în cadrul strategiei de stimulare a învățământului universitar orădean și pusă în operă de firma Igna Construct.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!