Compozitorul şi producătorul muzical din Oradea David Ciente şi cântăreața Alina Eremia au lansat recent piesa intitulată "ADN", fiind prima dată când cei doi lucrează împreună la un proiect muzical. 

Alina Eremia a anunţat colaborarea dintre ea şi David Ciente printr-un mesaj postat vineri pe Instagram în care a evidenţiat legătura dintre melodie şi propria ei experienţă de viaţă.

„S-a lansat "ADN"! A durat aproape un an ca piesa asta să ajungă la voi. E povestea mea, povestea tuturor celor care au plecat de-acasă să-şi creeze propriul drum. O găsiţi pe toate platformele!", le-a transmis artista fanilor.

Melodia care îmbină folclorul cu muzica tehno nu are, încă, un videoclip, fiind disponibilă doar varianta audio, însă cei doi iau în calcul şi lansarea unui videoclip oficial. 

"Noua piesă am compus-o cu Theea Miculescu şi Alina Eremia, este compusă deja de un an, şi este prima mea colaborare cu Alina Eremia. Nu este în discuţie încă un clip pentru această piesă, dar în cazul în care ascultătorii vor primi foarte bine această piesă, cu siguranţă ne vom gândi şi la un videoclip oficial. Până atunci, ea este totuşi disponibilă pe toate platformele, inclusiv YouTube”, a transmis David Ciente pentru BIHOREANUL.

"ADN-ul" celor doi a fost bine primit de public. Un fan a scris: "Ca de fiecare dată povestea ta rezonează cu a noastră şi cel mai frumos este atunci când ne regăsim în muzica ta! Eşti artă cu totul!", în timp ce altul a adăugat că "piesa asta e ce trebuie pentru vara asta".

David Ciente este cunoscut pentru abordările sale inovatoare în muzică. Luna trecută orădeanul a lansat melodia „Lasă-mă”, realizată în colaborare cu Damian Drăghici și Roxen. El a colaborat cu Inna pentru albumul "Yo", care include hituri precum "RA", "Te Vas", "Tu Manera" sau "Iguana", ale căror videoclipuri au adunat milioane de vizualizări. În aprilie, Inna a lansat albumul "El Pasado", produs de Ciente, descris de acesta ca fiind printre cele mai libere experimente realizate la casa de discuri Global Records. Alte piese notabile semnate de David Ciente sunt "Ring" a Selenei Gomez, "Avioane de hârtie", interpretată de Andra şi Shift, "Dale Papi", de Lariss, sau "Ielele" a Irinei Rimes.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!