Nivelul inferior al parcării subterane de lângă Piața Rogerius din Oradea se inundă la fiecare ploaie mai serioasă.

Precipitațiile de miercuri după-amiază s-au infiltrat prin pereți și au format bălți pe podeaua parking-ului. Un șofer care plătește abonamente de parcare de 160 lei lunar s-a declarat, pe bună dreptate, îngrijorat pentru siguranța mașinii lui.

„De multă vreme se tot infiltrează apa în aproape toți pereții din parcare. Dacă o ține în ritmul ăsta, o să avem parte de surprize «plăcute»”, a reclamat BIHOREANULUI orădeanul Sergiu Bratiș.

Contactat de BIHOREANUL, șeful Direcției Patrimoniu Imobiliar, Lucian Popa, a promis că va lua măsuri pentru remedierea situației.

„O să notificăm în cursul zilei de joi constructorul parcării (n.r. firma Construcții Bihor) să verifice la fața locului și să vadă ce s-a întâmplat. Pare să fie vorba de infiltrații care vin prin pereți, lucru cu care nu ne-am mai întâlnit până acum”, a declarat Popa.

Potrivit directorului, municipalitatea s-a mai confruntat cu inundații ale subteranului parcării, dar atunci, fiind vorba de colmatarea canalizării pluviale de la nivelul superior, problema s-a rezolvat destul de ușor prin curățarea acesteia.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!