Bărbatul din Bihor care şi-a împuşcat în cap partenerul de vânătoare a fost plasat sub control judiciar, sâmbătă noaptea, şi este anchetat pentru braconaj şi ucidere din culpă. 

Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, Cosmin Pantea, bihoreanul a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile de procurorul care coordonează ancheta în dosar. 

Surse din anchetă au declarat, pentru BIHOREANUL că braconierul, pe numele lui Sebastian Bologa, în vârstă de 40 ani, ar fi declarat în timpul cercetărilor că şi-a împuşcat tovarăşul accidental, pentru că l-ar fi confundat cu vânatul, mai precis cu un mistreţ.

Cu pădurarul, la braconaj

Sebastian Bologa şi victima sa, Marius Laza, un pădurar în vârstă de 46 ani ieşiseră la o partidă ilegală de vânătoare mistreţ, vineri, într-o pădure dintre localităţile Remetea şi Meziad. Tragedia s-a produs la prânz, fiind semnalată prin numărul de urgenţă 112 în jurul orei 13.

Împuşcat în cap, Laza a fost transportat cu un elicopter SMURD în stare critică la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, cu o plagă craniană frontală, traumatism cranio-cerebral sever, fiind dus imediat în sala de operaţie. După intervenţia chirurgicală, a rămas în continuare în comă, la secţia de Terapie Intensivă, unde s-a stins din viaţă sâmbătă după-amiaza. În vârstă de 46 de ani, bărbatul a fost pădurar la Ocolul privat Codrii Beiuşului şi era tatăl a trei copii.

Fostul primar, audiat

Inculpat, vineri, pentru braconaj şi vătămare corporală, Bologa a fost reţinut pentru 24 de ore, iar sâmbătă a fost audiat, din nou, şi condus pentru reconstituire în pădurea în care s-a produs tragedia.

Zona fusese sigilată încă de vineri, iar în cursul zilei de sâmbătă, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase şi cei de la Serviciul Criminalistic au continuat aici cercetările la faţa locului, care s-au întins, sâmbătă, până târziu.

După decesul victimei, procuroarea Claudia Văsuţ, care coordonează ancheta în caz, a schimbat încadrarea juridică în cazul bărbatului, din vătămare corporală din culpă în ucidere din culpă, iar în finalul audierilor, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, a decis să-l plaseze pe Bologa sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. 

Ancheta continuă, însă, existând suspiciunea că la partida de braconaj au participat mai multe persoane. Printre cei audiaţi s-a numărat şi fostul primar al comunei Remetea, Ştefănică Adrian, care s-ar fi aflat în zonă. El a susţinut că nu a participat la vânătoare, ci ar fi fost chemat la faţa locului după accidentul de vânătoare.