De când a preluat șefia Guvernului - pe care de data asta, ca niciodată, nu și-a dorit-o niciun alt politician! - Ilie Bolojan și-a făcut un obicei de a spune public cum are de gând să stopeze „nesimțirea” din bugetărime, de la risipă până la hoție (căci da, și a sta într-o funcție fără să faci nimic e tot furt, de salariu).
Omul său de încredere, orădeanul Mihai Jurca, promovat la conducerea Cancelariei, a dat vinerea trecută câteva exemple în stare să ridice tensiunea contribuabilului. O grămadă de bani se toacă aici doar pe mașinile de serviciu, a căror întreținere costă în acte peste 1.300 lei/zi, ca și cum ar fi monoposturi de F1. Prin urmare, parcul auto va fi înjumătățit, demnitarii lăsați fără șoferi, iar personalul Cancelariei redus cu 40% (din 176 angajați vor rămâne 105). Economiile preconizate sunt de circa 850.000 lei din bugetul lunar de 2,5 milioane.
Unii ar crede că ăsta-i „micro-management”, cuvânt foarte la modă, fiindcă Bolojan și ai lui se țin de mărunțișuri. Dar nu noi suntem cei care cerem „o țară ca afară”? Nu noi admirăm bunul simț din țările nordice, unde demnitarii merg la muncă și cu bicicleta? Și nu noi cerem, pe bună dreptate, ca Guvernul să taie și din propria ogradă?
Un site de presă dezvăluia încă de acum doi ani dimensiunea jafului săvârșit doar cu mașinile aflate la dispoziția ministerelor și Secretariatului General al Guvernului, aproape 700: la Turism 68, la Digitalizare 30, la Agricultură 100, la Investiții și Proiecte Europene 62. De parcă birocrații din ministere ar face muncă de teren ca furnicuțele. Dar când faci împărțeala și constați că ies consumuri de 20 de litri la 100 km, nu-i clar că s-a furat și cu pipeta, la fel cum s-a furat și cu vagonul sau cu flota?
Opozanții măsurilor de curățire a sistemelor, cum e și sindicalistul șef din aparatul de lucru al Guvernului, fac tot posibilul ca să ridiculizeze orice tentativă de a închide robinetele risipei. Ba denunță că deplasările unui demnitar costă lunar 20.000 - 30.000 lei (de abia acum descoperă risipa, până acum n-a văzut-o), ba amenință că angajații nu se vor prezenta la concursurile care vor decide cine rămâne și cine pleacă din instituție.
Abia s-au prefigurat niște reforme structurale, cum ar fi și reorganizarea administrațiilor locale, că PSD-iștii deja îi arată pisica lui Bolojan, zicând că nici nu concep ca „Pachetul 2” să fie adoptat tot prin asumarea răspunderii Guvernului. I-a apucat dorul de democrație și vor ca fiecare măsură să fie legiferată în Parlament, să treacă prin comisii, să se pună amendamente, să se amputeze din propuneri și să se tergiverseze totul. Ar obține un dublu câștig: l-ar lăsa în ofsaid, pictându-l ca omul care a majorat TVA și a pus mamele la plata CAS, dar nu s-a atins de sinecuri, iar sub masca de apărători ai bugetarilor și-ar salva clientela care a cangrenat toate instituțiile.
Bolojan are o singură datorie față de cetățenii care s-au săturat de mocirla asta: să nu cedeze, ci să continue. Dacă „moare”, să o facă în picioare.