La mai bine de o lună după ce Curtea de Apel Timișoara a dispus anularea hotărârii adoptate în august 2021 pentru desființarea Ansamblului Folcloric Crișana, CJ Bihor vrea să apeleze la o cale extraordinară de atac pentru a-și menține respectiva hotărâre.

Anunțul a fost făcut de președintele Ilie Bolojan într-o conferință de presă desfășurată miercuri, fără a preciza însă dacă întâi ansamblul va fi reînființat, cum cere sentința instanței timișorene, ci doar arătând că, potrivit motivării primite, aceasta a considerat că hotărârea de desființare (HCJ 158/2021) nu a fost legală deoarece fusese adoptată cu o majoritate de 50%+1 din voturi și nu cu una de două treimi.

„Am primit (n.r. - de la Curtea de Apel Timișoara) motivarea în procesul cu o parte din angajații Ansamblului Crișana și înțeleg de la Serviciul Juridic că motivarea instanței, prin care hotărârea de desființare a fost anulată, este că trebuia adoptată cu două treimi și nu cu jumătate plus unu. Deci este o chestiune procedurală. La Tribunalul Bihor s-a considerat că hotărârea a fost adoptată legal”, a declarat Bolojan, adăugând însă că: „ne menținem punctul de vedere că hotărârea a fost adoptată legal și vom recuza această hotărâre, deci o vom ataca în revizuire, considerând că sentința (n.r. – instanței timișorene) nu este conformă cu legislația”.

Curtea de Apel Timișoara a decis în decembrie 2022 anularea HCJ Bihor 158/2021 prin care a fost desființat Ansamblul Folcloric Crișana, după ce anterior Tribunalul Bihor stabilise că  actul de desființare a fost legal.

Instanța timișoreană a dispus anularea hotărârii și a obligat CJ Bihor a plata cheltuielilor de judecată către cei 14 foști angajați ai ansamblului care au contestat desființarea lui, suma fiind de 7.100 lei, iar sentința executorie.

HCJ 158/2021 a fost adoptată cu 23 de voturi "pentru" ale consilierilor PNL, cei ai PSD și UDMR votând împotrivă.

Pe de altă parte, în ciuda căii de atac extraordinare la care CJ Bihor va recurge împotriva sentinței Curții de Apel Timișoara, Ansamblul Crișana va trebui reînființat în 30 de zile de la comunicarea motivării acesteia.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!