Cea mai complexă lucrare din Oradea, realizarea unei rețele de cinci pasaje subterane în Centrul Civic – Piața Gojdu, ar urma să fie gata la finalul anului 2023.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, și primarul Oradiei, Florin Birta, au vizitat vineri dimineață șantierul celor 5 pasaje, ministrul interesându-se despre fronturile de lucru deschise în prezent.  

Cu 2.200 de piloți

„Este cel mai complex proiect pe care l-a avut în execuție (n.r. – vreodată) Primăria Oradea. Gândiți-vă că în proiect sunt 2.200 de piloți forați (n.r. – necesari) pentru implementarea acestui proiect”, a spus primarul Florin Birta. 

„În momentul de față avem 450 de piloți forați. În funcție de condițiile meteo, ar trebui să fie gata în luna ianuarie sau februarie”, a precizat, răspunând unei întrebări din partea presei, inginerul Vlad Moldovan, de la firma Freyrom, responsabil de lucrări pe șantierul celor 5 pasaje.

Managerul de proiect a declarat că lucrările avansează cu un ritm de circa 20 de piloți forați pe zi, stadiul de realizare a structurii de rezistență fiind de circa 25%.

Acesta i-a detaliat, totodată, ministrului Boloș că se lucrează în prezent pe patru fronturi pentru realizarea piloților forați. Tot inginerul a mai spus: „Sperăm, cu un efort foarte mare, să încercăm finalizarea lor până la sfârșitul anului viitor”. 

Finalizarea lucrărilor înainte de sfârșitul lunii decembrie 2023, când se încheie actualul ciclu de finanțare europeană 2014 - 2020, este de o importanță determinantă pentru municipalitatea orădeană. „Toate lucrările care nu vor fi finalizate la 31 decembrie vor trebui continuate și finanțate de către bugetul local”, a avertizat primarul Birta.

Începute în toamnă

Lucrarea, în valoare totală de aproximativ 20 milioane de euro, este executată de asocierea formată din Freyrom, Construcții Erbașu și Pro Cons Group.

Primarul Oradiei a amintit că asocierea constructorilor a amânat inițial, „pe bună dreptate”, semnarea contractului până la apariția unor reglementări legale potrivit cărora valorile inițiale ale lucrărilor publice finanțate din fonduri europene vor fi ajustate după creșterea prețurilor la materialele de construcții.

Birta i-a mulțumit ministrului Boloș, subliniind că acesta a reușit să obțină și banii necesari ajustărilor de contracte tot din fonduri europene. „La o lucrare ca aceasta, gândiți-vă ce ar fi însemnat ca Primăria Oradea să vină din bugetul local cu suplimentarea care să acopere diferența costurilor de materiale...”, a spus edilul. 

Lucrările la realizare a unui sistem de 5 pasaje subterane în zona Centrul Civic – Piața Gojdu, cu scopul de fluidizare a traficului în zonă, au demarat la începutul lunii septembrie. Pentru realizarea lor, circulația a fost oprită aproape în totalitate în zonă, spre nemulțumirea multor orădeni. 

Lucrările la cele 5 pasaje au fost atribuite prin licitaţie asocierii de firme formate din Freyrom - lider, Leko Construct SRL, Construcţii Erbașu SA, Metabet CF SA şi Procons Group pentru suma de 85,3 milioane lei fără TVA, echivalentul a 17,1 milioane euro.

Vezi mai jos cum vor arăta pasajele din Centrul Civic!

Vezi mai jos mai multe imagini din vizita de pe șantier. Video: Primăria Oradea!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!