Fiecare cartier are povestea lui, despre cum a apărut și s-a dezvoltat, cum s-a schimbat și cum funcționează în prezent. Un exemplu este zona dintre Calea Aradului, strada Oneștilor și bulevardul Decebal.
Numită popular „Cartierul păsărilor”, zona, la început mărginașă și sărăcăcioasă, a devenit una pericentrală. BIHOREANUL vă arată cum s-a schimbat locul în aproape 200 de ani.
Orașul de margine
Strada Lebedei, strada Sturzului, strada Păunului, strada Potârnichilor, strada Fluierașului, toate sunt grupate într-un mic cartier de case aflat în spatele blocurilor din Calea Aradului și din strada Oneștilor. Sunt denumiri care amintesc de un vechi cartier apărut la jumătatea secolului al XIX-lea. Külváros (Orașul de margine) s-a dezvoltat pe un câmp, la marginea de vest a Oradiei, atunci aflată de-a lungul Gyep utca (strada Ierbii), azi bulevardul Decebal. Se construiau, la întâmplare, gospodării sărăcăcioase pe ulițe neregulate.
De la început, străduțele au purtat denumiri de păsări - Bagoly (Bufniței), Hattyú (Lebedei) Varjú (Ciorii), existând și altele precum Görbe (Curbei) sau Vég (Sfârșitului), ultima ducând la... cimitir, aflat aproximativ pe marginea străzii Oneștilor de azi, unde era și un târg de cai.
Ulterior s-au făcut parcelări, cartierul extinzându-se puțin spre nord, până la limita târgului de cai, unde se aflau Ösi út și Ösi tér (strada, respectiv piața Ioșia). Numele se referea la satul medieval Ioșia, aflat spre Sântandrei, cartierul orădean încă nefiind construit. În timp, acesta a devenit cunoscut printre orădeni ca Madárváros/Madártelep (orașul/cartierul Păsărilor). Gospodăriile erau amplasate pe parcele neregulate și erau locuite de muncitori și agricultori care cultivau legume în grădini, cei mai „bogați” crescând în curți păsări și porci.
Case vechi, case noi...
La începutul anilor 1900, potrivit istoricului Péter I. Zoltán, cartierul (foto) era împânzit de cocioabe din chirpici. În unele stăteau romi angajați pentru curățarea Grădinii Rhédey (actualul Parc Nicolae Bălcescu), cu familii de 10-15 persoane. Câteva ulițe erau pavate cu piatră din Criș, dar după fiecare ploaie apa băltea „până când soarele usca totul”, după cum relata o gazetă citată de istoric. Curțile caselor erau într-o stare jalnică, neîntreținute și „greu de curățat”. Ziarul Szabadság scria că la lăsarea serii cartierul se scufunda în beznă, existând numai câteva lămpi cu gaz, care însă erau stinse către miezul nopții.
Totuși, la începutul secolului au apărut și case zidite, unele cu etaj, ba și mici afaceri. În mai 1900, Primăria anunța că pentru noua grădiniță din cartier erau necesare aproape 20.000 de coroane, iar patru ani mai târziu se construia o școală cu patru săli de clasă. Totodată, se dorea extinderea târgului de cai, prin secarea unui iaz din vecinătate. În zonă exista și un azil pentru oameni fără adăpost, încălzit iarna.
În perioada interbelică, sub administrația românească, denumirile de păsări ale străzilor s-au păstrat, în completare apărând și nume noi, precum Richard Wagner, Vasile Goldiș (aproximativ în zona străzii Dimitrie Pompeiu de azi), strada Axente Sever (ușor la nord de actuala stradă Ștefan O. Iosif), pe care funcționa o linie ferată industrială către Gara de Vest, electrificată în 1925.
Fără utilități, dar cu mirosuri
Străzile cartierului au fost redenumite în 1940, de regimul horthyst. Au fost puse inclusiv nume întâmplătoare precum Igló (Igluului), Botond (Bățului), Tilinkó (Cositorului), Becsenyei (Onoarei), dar denumiri precum Lebedei, Păsării și Ciorii au fost păstrate.
Către jumătatea secolului XX, după instaurarea comunismului, la nord de cartier, pe locul vechilor târguri de animale s-a extins activitatea industrială, ceea ce după 1952 a dus la desființarea cimitirului, unde erau înhumați romano-catolici, greco-catolici, reformați și chiar mozaici. Unul dintre cei îngropați acolo a fost medicul și filantropul Sándorffi József.
La nord, în colțul străzilor Sintezei și Chimiei, denumiri păstrate până azi, la finalul anilor 1950 a fost construită o secție a Întreprinderii chimice Sinteza. În apropiere, Întreprinderea de mașini-unelte Înfrățirea s-a dezvoltat pe locul fostei turnătorii și fabrici de mașini Phoebus, fondate în 1926. În anii 1950-1960, în cartier existau o brutărie, un atelier de lăcătușărie și tinichigerie, un aprozar, un magazin Oțelul și o circumscripție medicală cu farmacie.
Aspectul cartierului s-a păstrat până la începutul anilor 1980 (foto), între timp fiind construite case noi, cu până la patru camere, bucătării și dependințe. Totuși, în zonă nu era apă curentă și canalizare, iar străzile erau toate de pietriș. În plus, vecinătatea industrială răspândea mirosuri de chimicale, arhitecții vremii considerând că locul fabricilor între case era nepotrivit.
Operațiunea buldozerul
Lucrurile s-au schimbat în anii ’70. Calea Aradului, atunci purtând numele generalului comunist Leontin Sălăjan (Leon Szilágyi), fost ministru al Armatei, trebuia să aibă un „aspect cât mai plăcut”, conform uzanțelor vremii, fiind arteră de intrare în oraș dinspre aeroport și învecinându-se cu o platformă industrială.
Prin urmare, avea să fie sistematizată, cu prioritate laturile la arteră. Colțul Căii Aradului cu strada Oneștilor a fost construit în 1976 (foto), iar zece ani mai târziu era pregătită sistematizarea până în strada Decebal. Între timp, în 1982, lângă blocuri a apărut și noul sediu al Întreprinderii Poligrafice Crișana, devenite Imprimeria de Vest, acum în demolare.
Institutul de Proiectări Bihor a elaborat un proiect de sistematizare în trei etape: Leontin Sălăjan I, II și III, numerotate dinspre Ioșia către Decebal. Primele două erau aprobate de Consiliul Popular Județean în 1987 și prevedeau demolarea a 92 de case construite înainte de 1940, din care trei sferturi erau din cărămidă și în stare relativ bună, iar restul din chirpici. Din cei 173 de proprietari și coproprietari, numai 28 au fost de acord cu exproprierea, celorlalți fiindu-le impusă decizia prin Consiliul Popular municipal. Amplasamentele blocurilor au fost eliberate în câteva luni, până în martie 1989, în iarna 1988-1989 fiind deja în construcție blocurile de pe noua stradă Henri Coandă.
Proiect nefinalizat
Alte 152 de case, majoritatea din cărămidă, dar fără dotări sanitare, au fost demolate în etapa a treia de sistematizare, care nu a mai fost terminată. În total, din cartier au fost strămutate circa 1.000 de persoane, în special în blocurile din bulevardul Decebal. Totuși, câteva imobile cu etaj au rămas până azi între blocuri, amintind de vechile trame stradale.
Străzile Rândunicii, Șoimilor, Bălții, Cocorilor, Păsărilor și Xenopol (pe traseul ce pornea din Calea Aradului către centrul cartierului) au fost desființate. Alte străzi, precum Lebedei (foto) și Porumbelului, au dispărut parțial. Proiectele prevedeau și demolarea restului de case, până la strada Șt. O. Iosif, loc destinat unei școli și unui parc. Din clădirile nou prevăzute au fost construite doar cele cu patru etaje, blocurile înalte din Calea Aradului fiind ridicate după 1990, până în 1998.
În colțul străzii Porumbelului cu bulevardul Decebal era propus un bloc curb cu 12 etaje, dar amplasamentul nu a mai fost eliberat în totalitate, iar pe terenul devenit construibil au fost ridicate, după 1990, Biserica și Liceul Emanuel, o benzinărie și Hotelul Ramada.
Cartierul s-a schimbat mult, mai cu seamă în ultimele patru decenii, fiind urbanizat, dar încă păstrează, totuși, urme ale trecutului și povești despre istoria locului.
URMELE ISTORIEI
Cartierul păsărilor, azi
Vechiul Cartier al păsărilor se împarte în prezent în două micro-cartiere: unul între Calea Aradului și strada Xenopol, cu blocuri, iar celălalt între străzile Xenopol și Chimiei. Primul are până în 35 de ani, celălalt încă are aspect vechi, cu renovări și reconstrucții de case. Multă vreme, străzile și trotuarele, inclusiv aleile dintre blocuri, erau numai din beton și nu existau locuri de joacă sau alte dotări.
Abia după 2009 aspectul cartierului a început să se schimbe. În locul unor garaje din strada Xenopol și al câtorva clădiri ale Sintezei, în 2014 a fost amenajat un parc cu teren de fotbal. Au apărut și alte clădiri noi, în 2018 fiind construite cinci blocuri pe Xenopol - Păunului, iar la capătul străzii Sintezei și pe lateralul străzii Chimiei activitatea industrială a lăsat loc unor dezvoltări rezidențiale. Străzile din zona de blocuri au fost asfaltate în 2012, iar ulterior au fost făcute noi modernizări, fiind amenajate alei pietonale, locuri de joacă și spații verzi. Anul acesta, Calea Aradului a fost lărgită la patru benzi.
Străzile din partea de case - Sturzului, Chimiei, Lebedei, Potârnichilor și Fluierașului - sunt însă și acum cu pietriș și fără canalizare. În zonă funcționează două grădinițe, un liceu, două biserici și numeroase spații comerciale la parterul blocurilor.
