Doi necăjiţi din Bihor au devenit primii români pe care justiţia noastră i-a condamnat la închisoare, ce-i drept cu amânare, pentru că în 2021 şi-au retras copiii de la şcoala din Bratca. Cazul a ajuns în instanţă după ce şcoala a anunţat Poliţia şi DGASPC, iar Parchetul Aleşd i-a inculpat pentru împiedicarea dreptului la educaţie.

Căutaţi de BIHOREANUL, care le prezintă cazul în această săptămână, cei doi au recunoscut că la acea vreme, când pandemia încă impunea reguli de protecţie sanitară, se opuneau purtării măştilor şi vaccinării, la fel cum s-au împotrivit şi folosirii tabletelor, pe motiv ba că internetul e plin de pericole, ba că n-ar avea cu ce le plăti dacă pruncii le-ar fi stricat. Nu i-au trimis la şcoală nici după pandemie, când au găsit alt argument: pot ajunge, ca atâţia alţi elevi, să se drogheze. 

În schimb, i-au băgat în homeschooling, chit că în România sistemul nu e recunoscut, iar entităţile din America de care e legat nu sunt nici ele certificate. Cert e că oamenii au încasat pedeapsa, dar tot nu îşi dau pruncii la şcoală.

O întrebare a lor, de ce tocmai cu ei a început justiţia să sancţioneze părinţii care îşi feresc copiii de şcoală şi-i educă prin homeschooling, mi se pare totuşi legitimă. Nu pentru că n-aş considera şi eu că îşi privează copiii de un viitor normal, ci pentru că la moda asta au aderat, ba o şi promovează, tot felul de VIP-uri. Actorul Dragoş Bucur şi soţia acestuia, Dana Nălbaru, fostă Hi-Q, de pildă, se laudă în toate revistele de cancan că nu îşi dau copiii la şcoală şi că, mulţumită sistemului homeschooling, odraslele lor nu doar că sunt nişte genii, ci îşi şi păstrează "sufletul curat". Din această perspectivă, familia din Bratca este, clar, victima unei discriminări. Sunt ei mai vinovaţi decât vedetele din Capitală sau, de fapt, culpa lor e statutul umil, lipsa banilor şi-a faimei? 

Pe fond, pericolele pe care le invocă cei doi bihoreni sunt reale în ce priveşte internetul - pornografie, violenţă, droguri pe dark-web, dar nici nu-şi pun problema că, odată şi-odată, copiii lor tot vor ajunge să vadă şi pornografie, şi violenţă, şi oameni în patima drogurilor. Iar faptul că îi feresc acum nu înseamnă, evident, că îi vor putea feri de tentaţii şi riscuri tot restul vieţii.

Mai grav este, însă, că adulţii care refuză norme sanitare ori închid internetul sunt oameni care la vremea lor au trecut prin şcoală. Nu multă, dar orişicât. Şi, totuşi, iată, zic că pământul e plat, că vaccinul conţine cipuri ori că avioanele împrăştie otrăvuri prin cer la comanda guvernelor. Problema de fond, aşadar, e că şcoala însăşi a produs cetăţeni cu astfel de concepţii. Nu doar punând Poliţia pe urmele unor sectanţi rezolvă statul astfel de probleme, care vor perpetua o societate cu mentalităţi defecte, ci schimbându-se în primul rând pe el însuşi. Întâia sa grijă ar fi să facă absolvenţii să gândească, ceea ce, din nefericire, nu doar că reuşeşte tot mai puţin, ci îşi şi propune tot mai modest.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!