Crina Abrudan, fosta prezentatoare de ştiri sportive la Antena 1, este noua concurentă a show-ului Survivor de la ProTv. Orădeanca a intrat în echipa Faimoşilor, unde luptă pentru premiul cel mare de 100.000 de euro.

Telespectatorii popularului reality show au urmărit în cea mai recentă ediție noi schimbări în rândul celor două echipe. 

Astfel, Războinicilor li s-au alăturat Eduard Gogulescu şi Alina Radi, în timp ce în echipa Faimoşilor, din care mai fac parte, printre alţii, Carmen Grebenişan sau Kamara, au venit Crina Abrudan şi Mihai Zmărăndescu (foto jos), fiul fostului luptător Cătălin Zmărăndescu.

Crina Abrudan şi Mihai Zmărăndescu

Orădeanca a intrat în competiţie cu gândul de a aduce forţe proaspete în echipa din care va face parte.

"Am venit la Survivor în primul rând pentru mine, am venit pentru aventură, am venit pentru ca după atâţia ani în care am vorbit la televizor despre competiţii sportive să fiu şi eu parte într-o asemenea competiţie. Îmi doresc împreună cu colegul meu (n.r. Mihai Zmărăndescu) să reuşim să facem echipa Faimoşilor să fie cum a fost în primele săptămâni, adică o echipă care câştiga şi care era foarte liniştită la consiliile de eliminare", a spus Crina Abrudan la prima apariţie de la Survivor.

La fel ca în ceilalţi ani, filmările pentru Survivor România 2023 au loc în jungla din Republica Dominicană.

Concurenţii trebuie să treacă prin mai multe probe care le pun la încercare rezistenţa fizică şi psihică, fără să aibă acces la telefoane sau alte mijloace de a interacţiona cu cei de acasă.

Crina Abrudan a împlinit recent 45 de ani şi a sărbătorit în stil mare, în Maldive, alături de soţul ei, fostul fotbalist Gabi Popescu (49 ani). Cei doi sunt căsătoriţi din 2017.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!