Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul în casaţie împotriva deciziei prin care milionarul orădean Victor Micula a fost condamnat la pedeapsă cu suspendare în celebrul dosar penal pornit pe numele lui după ce a tras cu o armă de asalt pe un pod din Oradea.
"Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul Micula Victor împotriva deciziei penale pronunţată de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat", se precizează pe portalul instanţei.
Hotărârea Înaltei Curţi este definitivă.
Aşa cum a relatat BIHOREANUL, solicitarea de recurs în casaţie fusese înaintată în iulie 2024, după decizia Curţii de Apel Oradea care, pe 17 mai a.c., l-a condamnat pe Victor Micula la 1 an şi 3 luni de închisoare cu suspendare pentru 18 infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi 13 infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Concret, Victor Micula e acuzat că, în 2019, în timpul unei curse de maşini pe străzile orașului, a tras pe un pod din Oradea cu o puşcă letală semiautomată, „marca UM Sadu (WUM), de calibrul 7,62x39 mm”, luată de la un amic, Cristian Matei, dar şi că după respectivul episod, în decurs de o singură lună, a cumpărat 10 arme și sute de cartușe, în valoare de 40.000 euro, prin intermediul unui interpus.
În opinia avocatului Radu Chiriţă, cel care a sesizat instanța supremă, respectivele fapte nu puteau fi încadrate drept operaţiuni privind circulaţia armelor letale, fără drept, deoarece Micula le-a transportat "dintr-un magazin până în portbagajul unei mașini parcate în fața magazinului".
Pe 16 octombrie, Înalta Curte a admis în principiu solicitarea, însă după dezbateri, a respins recursul în casaţie.
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care nu poate fi invocată pentru o cercetare judecătorească necorespunzătoare, ci exclusiv pentru a lămuri dacă hotărârea atacată este legală. Concret, potrivit Codului penal, solicitanţii pot invoca dacă s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată, dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege sau dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
În cazul în care cererea lui Micula s-ar fi dovedit întemeiată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie putea pronunța o soluție de achitare, încetarea procesului penal ori înlăturarea greşelii sesizate, sau rejudecarea cauzei de către instanța care a pronunţat soluţia eronată.
Decizia contestată este cea prin care lui Victor Micula i s-au impus, printre altele, să presteze 90 de zile muncă în folosul comunității la Mănăstirea Sfintei Cruci sau pentru Primăria Oradea, să frecventeze un program de reintegrare socială şi să se prezinte la Serviciul de Probaţiune la datele fixate de acesta, obligaţii şi reguli pe care milionarul le-ar fi ignorat.
Din acest motiv, acum, el a ajuns din nou în atenţia procurorilor Parchetului Bihor, care fac cercetări pentru instigare la abuz în serviciu şi uz de fals, în acelaşi dosar deschis după ce influencerul Makavelli l-a demascat, într-un „live” pe TikTok, că l-a plătit pentru promovarea AUR.