Prima zi a lunii a adus pentru Oradea o veste mare: producătorul de anvelope finlandez Nokian Tyres a anunțat că, după ce s-a retras din Rusia din cauza războiului, investește aici 650 milioane euro, în prima fabrică fără emisii de carbon.
BIHOREANUL a aflat când și cum au început negocierile, cine le-a purtat și ce anume a contat în luarea deciziei privind cea mai mare investiție locală și una dintre cele mai importante făcute în România ultimelor trei decenii.
„O decizie strategică”
„Această investiție este o decizie strategică semnificativă. O unitate de producție de talie mondială în Europa este un pas esențial pentru a obține capacități suplimentare și pentru a crea o platformă de producție echilibrată, pe măsură ce începem să construim noua Nokian Tyres fără Rusia”, declara Jukka Moisio, președinte și CEO al Nokian Tyres, pe 1 noiembrie, când compania făcea publică hotărârea de a investi la Oradea după ce a vândut activele din Rusia, cu 400 milioane euro, firmei indigene Taftneft PJSC.
Potrivit informațiilor transmise de Nokian, în Oradea va fi prima fabrică de anvelope din lume cu emisii zero de CO2, construcția urmând să fie demarată la începutul anului viitor, iar primele produse să iasă pe poarta fabricii în a doua jumătate a anului 2024. Capacitatea va fi de 6 milioane bucăți pe an - diverse tipuri de anvelope, pentru autoturisme și SUV-uri, destinate în principal pieței din Europa Centrală.
Alegerea Oradiei, arăta și Adrian Kaczmarczyk, vicepreședinte al companiei, s-a făcut „după o evaluare amănunțită a peste 40 de locații (n.r. - din diverse țări, de la Spania și Portugalia până la Polonia și Ungaria) și a mai multor factori, cum ar fi disponibilitatea forței de muncă calificate, avantajele logistice și mediul de afaceri stabil”, toate acestea determinând concluzia că „Oradea a fost cea mai bună alegere”.
Discuții de o jumătate de an
În Oradea, primul contact al reprezentanților Nokian a fost, în vară, cu proprietarii terenurilor pe care funcționase fostul CET II. „În 2014, Termoelectrica București a renunțat la centrală, iar Primăria a solicitat trecerea terenurilor în proprietatea orașului, dar Guvernul de atunci (n.r. - Victor Ponta) le-a vândut prin licitație”, amintește primarul Florin Birta (foto). Noii proprietari - firmele Aloref (Alba Iulia) și Ascom Internațional (București) - au fost primii abordați de Nokian Tyres, după care a urmat Primăria, „pentru că aveau nevoie și de terenul nostru”.
Atunci s-a discutat despre disponibilitatea municipalității de a sprijini investiția prin asigurarea utilităților (apă, canalizare, curent, gaz) și despre facilitățile pe care le poate oferi administrația locală. „Am răspuns că dacă investesc la noi declarăm zona parc industrial, pentru a oferi facilitățile prevăzute de lege, reduceri la taxele pe terenuri”. Discuțiile au avut loc între o delegație a Nokian Tyres condusă de vicepreședintele Adrian Kaczmarczyk și o echipă a municipalității în frunte cu fostul city manager Mihai Jurca și directoarea ADLO, Alina Silaghi.
Tot în acea perioadă, Nokian Tyres a purtat discuții și cu reprezentanții altor mari companii din Parcul Industrial I. „Au vrut să verifice dacă autoritățile locale tratează corect investitorii”, spune Birta.
Rețeta succesului: colaborarea
Primăria a vrut să evite un rateu de acum câțiva ani, când nemții de la Krones erau gata să investească în Oradea 100 milioane euro, dar în final au ales Debreținul pentru că n-au primit și un sprijin din partea Guvernului.
„După ce s-a conturat opțiunea Nokian Tyres pentru Oradea, i-am solicitat premiului Nicolae Ciucă susținere guvernamentală, la fel cum se face și în Ungaria. A răspuns prompt, iar în septembrie s-a decis acordarea unui ajutor de stat”, spune primarul, convins că rețeta succesului a fost colaborarea: „atât administrația municipală, cât și cea județeană, pentru că la discuții a participat și dl Ilie Bolojan, au vorbit pe aceeași voce și au avut susținerea administrației centrale”. Ce înseamnă ajutor de stat? Concret, că la investiție va contribui și Guvernul, detaliile în acest sens urmând să fie stabilite.
Florin Birta confirmă că, în ciuda valorii mari a investiției, fabrica va avea doar 500 de angajați, deoarece gradul de automatizare va fi ridicat, dar impactul asupra economiei din județ va fi mai mare, căci Nokian va avea și furnizori locali de materiale și servicii, inclusiv de transport.
Primarul spune că în decizia companiei finlandeze a contat, evident, și infrastructura existentă și în pregătire: „Fabrica va avea acces direct la centură și la legătura cu autostrada, spre Vest, și va putea folosi linia ferată din zona CET II și viitorul terminal Cargo al Aeroportului”. Posibilități fără de care Oradea nici nu ar fi fost luată în considerare...