Fosta prezentatoare TV Crina Abrudan a participat la cel mai recent sezon al emisiunii Survivor România, de unde a fost eliminată după doar circa o lună de când a intrat în echipa Faimoşilor. Invitată într-o altă emisiune de la ProTv, orădeanca vorbit despre experienţa pe care a avut-o şi condiţiile din timpul reality show-ului.

Pentru Crina Abrudan participarea la emisiunea Survivor a fost una plăcută. Deşi, spune ea, în timpul concursului televizat a mâncat doar orez şi cocos, vedeta TV s-ar întoarce în competiţie.

"Acolo se vorbeşte foarte mult despre mâncare, adică fetele, băieţii nu suportă acest subiect de discuţie, (...) dar nu-mi era poftă neapărat să văd ceva în faţa mea, aşa un munte de mâncare. În a doua-a săptămână au fost câteva trasee la care am simţit nevoia să mănânc ceva să-mi dea mai multă energie, mă simţeam aşa fără putere, fără forţă", a mărturisit Crina Abrudan, invitată luni la „Vorbește lumea”.

A dormit sub cerul liber

Orădeanca a povestit şi cum dormeau baraca improvizată în tabăra din Republica Dominicană, acolo unde au loc filmările pentru Survivor.

"E atât de frumos! (n.r. să dormi sub cerul liber) Te conectezi cu natura. Şi uite apropo de capitolul somn, să ştii că acolo se doarme foarte bine şi foarte mult. Adică pe la ora 19:00 deja e întuneric, nu ai ce să faci. Te duci şi te întinzi şi te culci, maxim pe la 20:00 adormi, iar dimineaţa, pe la vreo 4:00-5:00, deja bântui pe acolo prin pădure. Cel mai frumos moment al zilei era apusul. Ne luăm fiecare farfuria cu orez şi mergeam frumos pe malul mării să vedem apusul. Eram ca şi cum am merge la film, ştii, deja era coadă.

Ne aşezam pe malul mării unul lângă altul, priveam apusul. Foarte rar vorbeam între noi pentru că fiecare era acolo cu ochii la soarele la roşu, la peisajul ăla frumos, la marea turcoaz. Practic eram la film. Cine simţea nevoia medita, se retrăgea doi metri mai încolo şi după ce apunea soarele şi terminăm de mâncat ne îndreptam uşor spre baracă să ne culcăm şi ce era frumos era faptul că adormeai auzind valurile mării, sub cerul plin de stelele", a descris vedeta experienţa de la Survivor.

Prea devreme!

Fosta prezentatoare de ştiri sportive a mai declarat în interviu că ar dori să repete experienţa, iar regretul ei este că a fost eliminată prea devreme din show-ul de la Pro Tv.

"Dacă mi-ai spune mâine dimineaţă «Du-te înapoi!», m-aş duce, bineînţeles. Îmi pare rău că am venit devreme, aş mai fi stat. Am zis că vreau cel puţin două luni, între 2 şi 3 luni, acesta era target-ul şi cred că dacă aş fi intrat de la început mi-ar fi fost mult mai uşor să stau mai mult", a punctat Abrudan. 

După eliminarea din competiţie, Crina Abrudan a mai rămas o săptămână în Republica Dominicană, înainte de a se întoarce înapoi în România, iar primul lucru pe care l-a cerut a fost să bea o Cola rece.

Crina Abrudan şi dansatoarea şi coregrafa Bianca Patrichi au avut un schimb de replici dur în consiliul de eliminare, când orădeanca a aflat că a primit cele mai puţine voturi de la telespectatorii emisiunii şi că va fi eliminată. 

La Survivor, concurenţii trebuie să treacă prin mai multe probe care le pun la încercare rezistenţa fizică şi psihică, fără să aibă acces la telefoane sau alte mijloace de a interacţiona cu cei de acasă. Totodată, aceştia dorm într-o baracă improvizată şi primesc mâncare foarte puţină, iar pentru a beneficia de condiţii mai bune de trai trebuie să câştige cât mai multe probe.

Premiul cel mare al show-ului Survivor este de 100.000 de euro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!