Fostul director al Școlii „Avram Iancu" din Oradea, Sorin Cuc, şi fosta şefă a Casei Corpului Didactic Bihor, Mioara Țigan, au fost trimişi în judecată de DNA Oradea în celebrul dosar în care Cuc și Țigan sunt acuzați că au fraudat concursul pentru conducerea școlii menționate, prin folosirea cernelii „simpatice”.

De la 5,60 la 7

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Biroul de presă al DNA, Sorin Cuc a fost trimis în judecată pentru complicitate la participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în forma instigării, iar Mioara Ţigan, care era directoare a Casei Corpului Didactic a județului Bihor și președinta comisiei de examinare, pentru instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, sub forma participaţiei improprii, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Acuzaţiile vizează concursul pentru ocuparea funcției de director al Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Oradea, organizat în perioada 15 octombrie - 8 decembrie 2021, fraudat de Cuc, după ce nu a obţinut o notă care să-i permită să participe la proba interviului.

„Până la soluționarea contestației, inculpata Țigan Mioara, în calitatea menționată mai sus, ar fi falsificat o parte din lucrarea inculpatului Cuc Ioan Sorin (prin modificarea răspunsului dat de candidat la un număr de șapte întrebări) cu consecința măririi notei inițiale de la 5,60 la 7,00", se arată în comunicatul DNA. 

Modificările s-au făcut cu ştiinţa lui Cuc şi i-au permis acestuia "să se prezinte la proba interviului și câștigarea, în final, a concursului respectiv". 

Ulterior, spun procurorii, Ţigan l-ar fi instigat pe inspectorul școlar general al județului Bihor, Horea Abrudan, să emită - fără vinovăţie - decizia de numire în funcţie pentru Cuc. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor.

Ar fi scris cu cerneală „simpatică”

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, șefa Casei Corpului Didactic Bihor, Mioara Ţigan, şi directorul Şcolii Avram Iancu Oradea, Sorin Cuc, au fost puşi sub învinuire în luna februarie 2022 de DNA Oradea, în dosarul unei presupuse fraudări a concursului pentru funcția de director al acestei şcoli.

Ancheta în acest caz a pornit de la reclamaţia fostei directoare a Şcolii Gimnaziale Avram Iancu din Oradea, Gheorghina Bîrlădeanu, care a pierdut funcţia în urma concursului şi care a reclamat situaţia atât la DNA, cât şi la Ministerul Educaţiei, suspectând că s-a comis o fraudă.

În timpul cercetărilor, surse din anchetă au dezvăluit că frauda ar fi fost comisă cu cerneală „simpatică”, profesorul Cuc completând lucrarea cu o cerneală care ulterior dispare.

Potrivit procedurii, lucrarea a fost corectată pe loc, în sala de examen, la finalul probei, când Cuc a fost notat cu 5,60. Ulterior, Mioara Țigan, care era și președinta comisiei de concurs, ar fi luat lucrarea, ar fi înlocuit răspunsurile greşite din lucrarea acestuia, iar pe noua variantă Cuc a obţinut o notă ce i-a adus funcția.

Contactat de BIHOREANUL în mai multe rânduri în timpul anchetei, Cuc a refuzat să ofere vreo declarație pe marginea acestui subiect. Avocata Simona Paşcu, apărătoarea Mioarei Ţigan, a susţinut, în schimb, că acuzaţiile sunt nejustificate.

Demiteri, demisii...

În iulie 2022, la o zi după ce procurorii DNA au anunțat că directoarea Casei Corpului Didactic Bihor, profesoara Mioara Țigan, este inculpată într-un dosar privind fraudarea concursului de directori, ministrul de atunci al Educației, Sorin Cîmpeanu, a demis-o din funcție.

Pe de altă parte, Sorin Cuc a fost, la rându-i, demis de IȘJ Bihor, însă a contestat decizia în instanță. În februarie 2023, Curtea de Apel Oradea a decis să-l reinstaleze în funcție, însă imediat după, Sorin Cuc și-a dat demisia.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!