În comunele din jurul Oradiei, sunt în lucru patru șosele de centură, pe care Consiliul Județean Bihor le finanțează din bani europeni.

Președintele instituției, Ilie Bolojan, a publicat duminică, pe pagina sa de Facebook, imagini aeriene cu cele patru șantiere, care arată evoluția lucrărilor. Postarea lui Bolojan n-a fost însoțită și de detalii privind stadiul tehnic al șantierelor.

Centura din Oșorhei (DJ 767J) face parte dintr-un pachet de lucrări care cuprinde și reabilitarea drumului județean DJ 767E Oșorhei – Copăcel (12,7 km). Lungă de 5,8 kilometri, viitoarea șosea va face legătura între sensul giratoriu de la ieșire din Oradea, la intersecția cu drumul care duce spre satul Cheriu, și DN 1, cu care se va conecta la sensul giratoriu de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd.

Valoarea celor două pachete de lucrări este de 108 milioane de lei, iar constructorul selectat prin licitație este PORR Construct. Contractul de execuție a fost semnat în februarie 2023, cu un termen de 18 luni de la ordinul de începere a lucrărilor.

Centurile din Nojorid și Sântandrei fac parte dintr-un alt lot de lucrări licitat de CJ Bihor și adjudecat, în februarie, de aceeași firmă PORR Construct, pentru suma de 84 de milioane de lei și cu termen de execuție tot de 18 luni. Centura Nojorid, lungă de 8,4 km, va duce șoferii de la drumul de Apateu până pe strada Nojoridului, având și două ramificații în satul Nojorid, respectiv la intersecția cu drumul de Livada.

Centura din Sântandrei, cu o lungime de 5 km, va ocoli satul „dormitor” al Oradiei pe latura spre Crișul Repede.

Cele trei șosele de centură sunt finanțate prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027.

Șantierul pe centura Sânmartin a început în octombrie 2022, iar luna trecută CJ Bihor a anunțat că a ajuns la un stadiu de 18%. Drumul va avea o lungime de 5,75 km și va face legătura între sensul giratoriu de lângă hotelul Tranzit de pe centura Oradiei și capătul stațiunii Băile Felix.

Șoseaua lată de 10 metri va avea și pistă de biciclete, iar construcția ei presupune și amenajarea a două poduri, două pasaje, un viaduct, un pasaj subteran pentru biciclete, 11 podețe și cinci sensuri giratorii.

Lucrările au fost contractate de asocierea Construcții Erbașu SA (lider), Vahostav-SK, Drumuri Orășenești și Procons Group SRL, cu un termen de execuție de 12 luni. Valoarea lucrărilor se ridică la 177 de milioane de lei, bani asigurați prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!