Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare.
Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate. Păi, în ideea asta, hai să facem o haiducie la nivel de oraș și să nu mai lăsăm pe străzi să circule decât mașinile riveranilor!
Spiritul civic al celor din Podgoria nu s-a manifestat la fel de puternic atunci când concetățenilor lor li s-au demolat casele pentru a face loc drumului expres sau atunci când au dispărut spații verzi pentru a se construi parcări.
Protestatarii au găsit deja o variantă mai bună de drum, evident, la distanță de ei și pe terenul altor cetățeni, dar asta nu mai e problema lor. Probabil or fi făcut și studiu de trafic, și unul de fezabilitate, și calcule economice care să demonstreze justețea demersului.
Formidabil cum știu administratorii acestui județ să-și bată singuri cuie în talpă! Au denumit pompos șoseaua de lângă calea ferată Drum Expres, deși e de fapt o arteră care ușurează circulația celor care locuiesc pe dealuri. Avem Inel Metropolitan de Sud, și acela contestat la Cheriu, dar de fapt e un drum cu o bandă pe sens, care mai ușurează traficul în zonă.
Așa numitul Inel Metropolitan de Nord ce va trece prin Podgoria nu e decât o stradă care va servi locuitorii zonei, nicidecum o centură pe unde să zburde camioane. Adevăratul inel metropolitan de nord va fi Autostrada A3. Dar e interesant să vedem că a început contestarea unui drum care încă nici nu are traseul stabilit, nici finanțarea asigurată și nici studiile geo finalizate.