Controversatul om de afaceri Cornel Dinicu, patronul de facto al Fermei Dacilor din Tohani, mistuite de flăcări în a doua zi de Crăciun, a fost arestat pentru 30 de zile, adică până la data de 1 februarie.

Decizia a fost luată miercuri seară de Judecătoria Ploiești, care a admis propunerea formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, după dezbateri de câteva ore.

Ceilalți doi inculpați, Adrian Vitomir Ristin şi Adelina Elena Ilie, administratori în acte ai complexului, au primit decizii de arest la domiciliu.

Toți trei sunt acuzați de ucidere din culpă și de distrugere din culpă în cazul incendiului care a mistuit pensiunea și care a ucis opt oameni.

Ei fuseseră reținuți înainte cu o zi de anchetatori, iar miercuri au fost duși din nou la audieri, înainte de a fi prezentați instanței.

HotNews.ro scrie că în dosar au fost audiate marți seară încă trei persoane fizice: fostul primar al comunei Gura Vadului Constantin Lungu, actualul primar, Nicolae Marius Sora, şi o funcţionară de la serviciul de urbanism din Primăria Gura Vadului.

Cei trei au fost lăsați să plece după audieri, însă sunt urmăriți penal pentru fals intelectual şi abuz în serviciu în formă continuată.

„Aceştia sunt acuzaţi că, în condiţiile în care construcţiile din componenţa Fermei Dacilor au fost ridicate, în perioada anilor 2013-2014, fără autorizaţie de construcţie, în anul 2020 au emis un certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei, necorespunzător adevărului”, arată sursa citată.

Dezastrul de la Ferma Dacilor a scos la iveală detalii revoltătoare, complexul funcționând ilegal, cu complicitatea autorităților, începând de la funcționari ai administrației locale, până la reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova.

„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2016 – 26.12.2023, în realizarea obiectului de activitate și în interesul societății comerciale, ca urmare a demersurilor factorilor decizionali din structura de conducere (ale administratorului statutar și ale celor doi administratori în fapt), societatea comercială a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea activității de „cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”, desfășurate la sediul social din comuna Gura Vadului, sat Tohani, nr. 76B, jud. Prahova”, au transmis procurorii.

Concret, corpul principal de clădire, cu restaurant, bucătărie și spații de cazare, nu are avize și autorizație de construcție, ceea ce a creat premisele pentru incendiul dezastruos, arată anchetatorii. 

Complexul Ferma Dacilor din județul Prahova a fost mistuit de un incendiu pe 26 decembrie, iar șapte persoane au fost găsite carbonizate, una fiind în continuare dispărută.

Cauza probabilă a incendiului, stabilită de pompieri, a fost „efectul termic al curentului electric”. DigiFM precizează că focul ar fi pornit de la un televizor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!