În Bihorul anilor 1920-1930 apăreau numeroase ştiri "senzaţionale", exploatate inclusiv de ziarele naţionale şi "rostogolite" de acestea, pentru a-şi creşte vânzările şi a "condimenta" cotidianul. 

Unele cel mai probabil false, altele pornind de la un sâmbure de adevăr, dar mult exagerate, articolele de acest fel arată că şi atunci ziariştii căutau cu orice preţ ineditul, iar publicul îl gusta din plin. BIHOREANUL aduce la lumina zilei de azi câteva astfel de ştiri dintr-o epocă tumultuoasă.

Moartea unui aventurier

Numele unui orădean ce ar fi emigrat în America ajungea în câteva articole din aprilie 1927. Albert Kandó, despre care se spunea că ar fi acumulat o avere considerabilă, înceta din viaţă în acea lună într-un sanatoriu din oraşul de pe Criş. 

La început vestit hoţ de buzunare, după 1911 Kandó ar fi emigrat în Canada, apoi în Cuba şi, potrivit ziarului Dimineaţa, declara că a făcut parte dintr-o bandă de piraţi care jefuiau corăbiile în oceanele Pacific şi Indian. Pentru scurt timp ar fi trăit pe o insulă alături de canibali, în cele din urmă revenind pe continentul american, unde a fost arestat şi închis la vestita închisoare Sing-Sing, unde a petrecut 7 ani şi a făcut tuberculoză.

După eliberare, Kandó a revenit în Oradea şi a stat într-un sanatoriu un an şi jumătate. Ziarul Adevărul scria că averea sa de aproape un milion de lei nu avea niciun moştenitor, dar după o vreme subiectul s-a "stins".

Capone de Oradea

O ştire care a circulat luni bune prin presa naţională era că mai multe rude ale gangsterului Al Capone (foto) ar fi locuit în Oradea. În februarie 1931, chiar în timpul procesului său de peste Ocean, Universul scria că "numele adevărat al lui Capone ar fi Cornelius Capovici", el fiind fiul lui Ladislaus Capovici, care încă locuia în Oradea. Banditul ar fi "dispărut" de aici în 1910, ulterior săvârşind mai multe spargeri în Italia, unde ar fi adoptat şi numele-i arhicunoscut.

În luna mai, Vremea scria că un corespondent al gazetei Ellenyék l-ar fi intervievat pe Capone senior în casa sa din Oradea. Bătrânul ar fi avut "vreo 75 de ani", iar Al era numit Alamir, de la Elemér, deci cu origini maghiare. Ziarul pretindea că, înainte de a emigra în America, Al ar fi lucrat într-un atelier de tâmplărie, unde anturajul l-a influenţat spre furturi.

Dimineaţa a început să publice biografia lui Al Capone, inclusiv un articol în care corespondentul său, V. Munteanu, l-ar fi vizitat pe tatăl din Oradea, Cornel Capovicsi, descris drept un sârb din Banat care locuise în Arad înainte să ajungă în oraşul de pe Criş. Aici ar fi stat pe strada Leagănului cu o soră a lui Al, ghicitoare, iar bătrânul ar fi susţinut că gangsterul era fiul său pentru că primise nişte bani "din America". Capovicsi (desen) a fost vizitat şi de revista Realitatea ilustrată, care preciza că a cerut informaţii despre gangster Consulatului român din Chicago, dar fără răspuns.

În realitate, Al (Alphonse Gabriel) Capone era născut în 1899 în Brooklyn, un cartier al New Yorkului, într-o familie de imigranţi italieni din zona Napoli. Părinţii, Gabriele (frizer) şi Teresa, au avut 9 copii, el fiind al patrulea născut. În 1920 deja făcea parte din grupul lui Johnny Torrio, care în plină prohibiţie producea şi distribuia ilegal alcool. Ajuns şeful grupării, a fost arestat în 1929, condamnat în 1931 pentru evaziune fiscală şi eliberat în 1939.

Bomba din gară

În Oradea interbelică au fost şi destule evenimente dure sau scandaluri. În 4-6 decembrie 1927, de pildă, în urbe avea loc un congres studenţesc naţional, cu circa 4.500 participanţi. Discuţiile, ţinute în sala Teatrului, s-au referit la drepturile studenţilor, la atacarea revizionismului ungar şi la limitarea numărului studenţilor evrei. 

În timpul unei hore încinse în faţa Teatrului, din balconul actualului hotel Astoria a fost aruncată o piatră. Imediat, au izbucnit violenţe şi devastări, îndreptate în special împotriva sinagogilor şi a magazinelor evreieşti. La incidente ar fi luate parte circa 300 de persoane, Primăria declarând stare de asediu şi poliţia operând arestări. Cazul a fost dezbătut intens în Parlament, iar în presa internaţională a fost promovat, pe filieră ungară, ca fiind un "pogrom" antisemit.

După câţiva ani putea avea loc un alt eveniment periculos. În 20 septembrie 1933, în Gara Episcopia Bihor se făcea o descoperire şocantă: o bombă fusese plasată sub roţile unui vagon al trenului Viena-Bucureşti. Dispozitivul camuflat a fost descoperit în timpul verificărilor după intrarea în ţară. Suspect a fost un şomer, Ludovic Bedica, care intenţiona să fugă în Turcia pentru a-şi găsi de lucru.

Castel fără duci

În iulie 1937, în presa locală şi naţională circula zvonul că ducele şi ducesa de Windsor, adică fostul Rege Eduard al VIII-lea al Marii Britanii şi mondena Wallis Simpson, urmau să viziteze Bihorul în voiajul de nuntă. Cei doi (foto) erau aşteptaţi şi în Bucureşti, făcându-se "preparative extraordinare", după cum anunţa ziarul Capitala. "Perechea ducală urmează să vină prin Oradea Mare şi să rămână mai multe zile la Ciutelec", preciza gazeta.

Ştirea a apărut în primele zile ale lunii iulie, iar potrivit ziarelor urmau să fie oaspeţii familiei Wertheimstein la castelul Rotschild din Ciutelec (foto), care intrase în renovare şi i se amenaja un teren de golf. Oficial, data vizitei era ţinută la secret, dar Timpul destrăma povestea dezvăluind că gazdele aflaseră din presă şi nu ştiau nimic despre vizită. Totuşi, înalta societate era în extaz, elitele orădene putând fi auzite în cafenelele învăţând engleza şi făcând exerciţii de adresare, doar-doar vor avea ocazia să-i întâlnească pe înalţii oaspeţi.

Dacă gazeta bucureşteană Tempo! din 18 iulie prezenta vizita ca falsă, Adevărul susţinea că cei doi sigur urmau să ajungă în Ciutelec în 15 august, dinspre Viena, lucru aflat de la Liberty Rotschild, una dintre fiicele proprietarilor castelului. Ba, potrivit ziarului, ducele ar fi cerut chiar să-i fie procurate "note muzicale ardeleneşti".

În august, presa nu mai pomenea nimic de vizita celor doi duci în Bihor, ci de una în Delta Dunării şi apoi la Mamaia. În realitate, în acea lună îşi făceau vacanţa la Veneţia, apoi la reşedinţa lor din Austria, deci nici vorbă să fi ajuns prin România.

Copii (ne)fericiţi 

În perioada regatului exista un obicei ca Suveranul să "boteze" simbolic copii din ţară. În iunie 1936, într-o biserică reformată din Oradea, doi copii, Ştefan şi Carolina, erau botezaţi avându-l ca naş pe Regele Carol II, iar părinţii au primit din partea acestuia câte 10.000 de lei.

Mai târziu, în aprilie 1938, Suveranul boteza un alt copil din Bihor, Universul arătând că pruncul, Alexandru, era al 17-lea al lui Teodor Moghiş din Vălanii de Pomezeu. La ceremonie au participat episcopul ortodox Nicolae Popoviciu, "numeroşi domni şi doamne din Oradea", precum şi săteni, localitatea fiind pavoazată sărbătoreşte.

În aceeaşi manieră a fost botezat, în august 1939, cel de-al 14-lea copil al lui Gheorghe Sumedrea (foto) din comuna Călugări, zona Vaşcău. Ceremonia, la care a participat şi prefectul judeţului Bihor, col. Dumitru Georgescu, a fost urmată, conform ziarului Tribuna, de o "masă comună de 100 de tacâmuri", familia fiind cadorisită cu o sumă de bani "şi cu o mare cantitate de alimente, porci, capre etc.".

Cinci copii-pisici

Nu la fel de norocoasă pare să fi fost o familie din satul Hodoş, comuna Sălard. În aprilie 1936 Universul scria că o localnică a născut cinci copii "cu înfăţişare de pisici, iar plânsetul lor are din când în când accente tragice". Ştirea a ajuns până la United Press din New York, dar investigaţia a arătat că, de fapt, cei cinci "monştri" erau trei şi erau... complet normali.

Senzaţionalul, fake-news-ul erau, aşadar, obişnuite şi în lumea interbelică, preocupată de problemele politice şi economice tot mai mari, dar în acelaşi timp interesată de nou şi de fascinant, voind să iasă câte un pic din realitate.

CÂND NEVOIA ÎNVAŢĂ
Oradea, oraşul invenţiilor

În anii 1930 ziarele orădene prezentau mai multe invenţii locale menite să rezolve o parte dintre problemele acute ale vremii. De pildă, un anume Iosif Silaghi născocise un generator portabil de electricitate capabil să pornească zeci de becuri într-un sat, în contextul în care majoritatea satelor erau încă neelectrificate. 

În august 1936, Gazeta de Vest prezenta "roata elastică" creată de orădeanul Alexandru Boroş. Era o roată din gumă dură, solidă şi plină, despre care se spunea că ar dura de zece ori mai mult decât cea clasică cu cameră umflată cu aer, fiind susţinută pe osie de o serie de spiţe din oţel. Având o elasticitate similară anvelopelor folosite pe scară largă, "roata elastică" putea fi folosită pe biciclete, motociclete şi automobile, avantajul fiind că pe drumurile improvizate şi de prundiş nu exista pericolul spargerii cauciucului şi, deci, al dezumflării roţii. Nu au existat ulterior veşti privind eventuala punere în practică a invenţiei. 

O altă invenţie era, însă, aplicată la începutul anului 1938: un dispozitiv pentru evitarea ciocnirii trenurilor, brevetat de funcţionarul CFR Aurel Hubic. Acesta dispunea de un sistem de pedale şi pârghii care, acţionate de roţile trenurilor, avertizau când porneau din staţie. Dispozitivul a contribuit la reducerea evenimentelor feroviare grave.

Articole pe aceeași temă:
Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Cele mai recente știri
Ecoinsule cu probleme: Un sondaj făcut de studenți, direct la ecoinsulele din oraș, adună nemulțumirile orădenilor (FOTO)
VIDEO INTERVIU Valentin Naumescu, consilier prezidențial: „România susține obiectivele unui buget european ambițios și menținerea fondurilor de coeziune”
O seară cu Costel: un nou show de stand-up comedy la Oradea