Așa-i că nu v-ați imagina un oraș distopic în care cetățenii și firmele să-și achite toate taxele și impozitele, dar să nu beneficieze de niciun serviciu public? Să nu se măture străzi, să nu fie asfaltate, să nu existe iluminat public, să nu circule niciun tramvai? Acesta ar fi, prin absurd, prețul pe care ar trebui să-l plătească un oraș care ar visa la investiții de felul celor realizate în Oradea în ultimii 7 ani, dar din banii proprii. Fără fonduri europene și, implicit, fără deranjul provocat de șantierele plătite cu ele.
În 2023, Oradea a încasat cam 300 milioane lei din taxele și impozitele plătite direct de cetățeni și de firme. La final de an și de exercițiu financiar european, valoarea proiectelor de investiții cofinanțate cu fonduri UE este de 1,7 miliarde lei. Dacă nu am fi câștigat banii europeni din ultimii 7 ani, dar am fi vrut ce avem acum, le puteam plăti în 6 ani din taxele și impozitele noastre, fără să „consumăm” nimic pentru orice altceva în această perioadă.
La județ, la fel. Pe tot anul 2023, taxele și impozitele adunate la Consiliul Județean au fost de 167 milioane lei, iar la final de an valoarea proiectelor europene sare de 1 miliard de lei. Deci cam tot 6 ani ar fi trebuit bihorenii să se abțină de la orice dacă ar fi vrut ba drumuri, ba aeroport nou.
Desigur, după doar câteva ore fără cele necesare, am renunța la orice ambiție. Prin urmare, e clar că goana după fonduri europene, destinate dezvoltării, nu consumului imediat, e cât se poate de sănătoasă, chiar dacă din diverse motive - cel mai adesea din cauza birocrației - unele proiecte se închid mereu în al 12-lea ceas, iar în câteva autoritățile nu reușesc să „absoarbă” toți banii.
În primul rând, pentru că toate șantierele care acum ne enervează asigură nu doar plata a mii de oameni pe durata desfășurării lor (angajați ai firmelor de construcții, ai celor ce produc materiale de construcții și ai celor care le transportă), iar apoi pentru că toate aceste investiții produc dezvoltare pe viitor: doar anul trecut, IVG-ul colectat în Oradea a ajuns la 399 milioane lei, cu 30% peste cel din 2022, când a fost de 237 milioane.
Ceea ce nu mulți români înțeleg e că pur și simplu trebuie să alergăm cu toată viteza și toate riscurile după banii europeni, pentru că fereastra de oportunitate se tot închide de la un exercițiu financiar la altul (2014-2020 a fost, de pildă, ultimul în care s-au mai „dat” fonduri pentru aeroporturi). UE consideră că România a redus decalajele de dezvoltare și își va putea susține și independent propriul progres, pregătindu-se să-și mute prioritățile spre alte orizonturi geografice, spre alte viitoare membre, inclusiv spre Ucraina, care va trebui reconstruită.
Pentru noi este „acum ori niciodată” și orice șansă trebuie folosită la maximum, oricât ne-ar „deranja”, fiindcă altfel o să rămânem cu o mulțime de lucruri nefăcute. Așadar, e îndemn, nu simplă urare: La mulți bani nouă!