Un tânăr orădean care a studiat afară şi acum e bursier la Oxford analizează impactul canabisului în societate şi crede că cea mai bună soluţie ar fi legalizarea acestuia. Deja respectiva iarbă este folosită în domeniul medical şi se pare că cu bune rezultate. Ideea lui a stârnit destulă emoţie, iar părerile, normal, sunt împărţite.

Nu trece zi să nu aflăm că au fost surprinşi în trafic şoferi aflaţi sub influenţa drogurilor. Eu cred că un drogat nu e cu nimic mai beat de cap decât un beţiv care iese cu o alcoolemie generoasă în trafic. Dar încă n-am auzit pe nimeni să ceară interzicerea în România a consumului de alcool. Aşa că problema nu e ce ai consumat, droguri sau alcool, ci cât de aspre trebuie să fie legile pentru cei care comit aceste fapte.

Ideea de a legaliza canabisul are noima ei. Prin asta, practic, consumatorii au şanse să iasă de sub influenţa devastatoare a etnobotanicelor. De fapt, aici e miza mare: cu doi, trei lei, până şi cei mai amărâţi toxicomani reuşesc să se facă praf cu nişte plicuri sosite prin curier din China. Deci legalizarea e mai degrabă o soluţie de control a daunelor şi nicidecum o soluţie ideală.

Teama celor care cred că prin legalizarea ierbii naţia se duce pe râpă cred că e nejustificată. Cel mai mare duşman al românilor nu sunt drogurile, ci cei care conduc România, dar asta nu înseamnă să desfiinţăm Parlamentul. Nu cred că cinci milioane de români au plecat din ţară pentru că nu aveau dreptul să facă un joint pe meleagurile mioritice.

Dar hai să luăm cazul unei ţări care de curând a luat decizia să legalizeze consumul de canabis. E vorba de Germania. Asta după ce, la ei, de zeci de ani, prostituţia e legalizată, alt obicei care riscă să ducă la pierzanie poporul. A scăzut PIB-ul nemţilor? O duce mai rău Germania? S-au înmulţit actele de violenţă?

Cine vrea să se îmbete se va îmbăta şi dacă se vor scoate alcoolurile de pe rafturi. Cine vrea să-şi facă praf creierul şi să se drogheze va găsi mereu un dealer care să-i satisfacă viciul.

Dar măcar, dacă tot ne place trăscăul, să-l consumăm pe cel făcut în instalaţii autorizate de Stat, şi veniturile, dacă se poate, să fie fiscalizate. Cei care nu rezistă fără fumuri să recurgă la canabis, dar să facă bine să şadă acasă, nu să dea ture cu maşina prin oraş!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!