A venit momentul să tragem linie în ce privește investițiile din PNRR. Dacă ar fi să facem un clasament cu privire la importanța puzderiei de lucrări, poate că nu pasajele supra și subterane, sau reabilitarea școlilor ar fi pe primul loc. Cred că cea mai mare reușită a acestui program este finalizarea reabilitării Barajului Leșu.
Mai toate administrațiile bazinale din țară au reușit uluitoarea performanță să facă zero investiții, deși stăteau pe un purcoi de bani. Au preferat sedii somptuoase și cabane pe post de cantoane înaintea barajelor, iar prin instituții colcăie o grămadă de angajați bine plătiți și puțin spre deloc puși la lucru. Asta e valabil în mare măsură și pentru ABA Crișuri.
Totuși, spre mândria lor, cei de la ABA Crișuri au avut o tresărire de orgoliu profesional și s-au angajat la ceea ce părea la un moment dat misiune imposibilă. Să reabiliteze barajul Leșu în puțin peste un an, deși se vorbea că ar fi fost nevoie de cel puțin doi ani pentru finalizare.
Iată că, dacă ai voință, dacă prinzi și un constructor priceput și, mai ales, dacă sunt bani - bani reali, nu din aceia promiși prin Saligny și alte fantasmagorii bugetare -, se poate face treabă. Utilitatea Barajului Leșu este importantă și în ce privește turismul. Era păcat ca sutele de căsuțe de vacanță și pensiunile din zonă să zacă în paragină, în fața unui peisaj dezolant. Dar marele câștig sunt milioanele de metri cubi de apă ce vor fi stocați la Coada Lacului.
După ce zeci de ani ne-am străduit să dăm foc planetei, iar acum nu mai avem cu ce stinge incendiul, apa va deveni marfă strategică. Probabil va ajunge să fie mai scumpă când o bei dimineața decât pălinca pe care o consumi cu o seară înainte.