Drumul expres Oradea – Arad, proiect de peste 2 miliarde euro, va fi scos la licitație săptămâna viitoare de CNAIR, a afirmat vineri, într-o vizită la Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Îngropat” de CNADNR, „înviat” de Bolojan

El a reiterat că traseul DX Oradea – Arad face parte din coridorul ce unește nordul Europei de sudul continentului.

„Săptămâna viitoare, probabil, CNAIR va lansa în licitație Arad-Oradea. Legătura Nord-Sud se face prin Gdansk (Polonia), adică de la Marea Baltică până la Salonic (Grecia) Marea Egee se face, cum, Gdansk, Varșovia, Kosice, Slovacia, Debrecen, Ungaria, Oradea, Arad, Timișoara, Moravița, Belgrad, Salonic. Este cel mai scurt drum. Repet, săptămâna viitoare se lansează în licitație care trebuie să se continue cu Timișoara-Moravița”, a spus Grindeanu.

Proiectul DX Oradea - Arad datează de peste un deceniu, însă fosta CNADNR l-a „îngropat”, fiind readus în actualitate în toamna anului 2020 când, la inițiativa președintelui Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, CJ Bihor și CJ Arad, plus primăriile Oradea și Arad au încheiat un parteneriat, preluându-l de la actuala CNAIR și actualizând studiul de fezabilitate.

Pe fonduri nerambursabile

DX Oradea - Arad va avea o lungime de 120,47 km, cu profil de patru benzi de circulație, ca o autostradă, față de care îl deosebește lipsa benzii de urgență.

Proiectul include și realizarea unui drum de legătură cu orașul Salonta, de 5 km (care va funcționa ca o centură a localității), a unui drum de legătură cu municipiul Arad, de 3 km, și a unuia spre un nou punct de trecere a frontierei româno-ungare (Salonta - Békéscsaba), de 9,85 km. Astfel, lungimea totală va fi de 138 km.

DX Oradea - Arad a fost declarat de importanță strategică la nivel european, urmând să contribuie la legătura între nordul continentului, de la Marea Baltică, până în sud, la Marea Egee.

Finanțarea obiectivului de investiții în valoare de peste 11 miliarde lei (inclusiv TVA) se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport (P.T.) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Traseul în Bihor

Pe teritoriul județului Bihor, DX Oradea - Arad va avea o lungime de 57,5 km, traversând teritoriile municipiului Oradea, comunelor Sântandrei, Nojorid, Gepiu și Mădăras, apoi al municipiului Salonta, iar în final pe cele ale comunelor Ciumeghiu și Avram Iancu.

Șoseaua va porni din sud-estul Oradiei, unde va fi conectată cu drumul de legătură dintre centura orașului și autostrada Transilvania (aflat în stadiu de finalizare), după care va continua prin sud, ocolind Livada de Bihor prin estul localității, continuând de-a lungul căii ferate Oradea – Arad prin vestul localităților Nojorid și Cefa, apoi prin estul localității Inand.

De asemenea, va ocoli Salonta pe la est și apoi va reveni pe partea vestică a căii ferate Oradea – Arad și a DN 79, la vest de Ciumeghiu și de Avram Iancu, de unde va continua pe teritoriul județului Arad.

În Bihor, DX va avea conexiuni cu drumul de legătură dintre centură și autostradă, cu drumul comunal DC 77 (pe teritoriul comunei Nojorid), cu DN 79 (în zona Cefa), cu DJ 705 Salonta – Tinca (la ieșirea din municipiu spre această comună), precum și noduri rutiere cu drumul de legătură spre vamă (zona Salonta) și cu DN 79 (zona Avram Iancu).

În total, noua șosea va avea și patru centre de întreținere, 6 spații de servicii și 6 parcări de scurtă durată, precum și 86 de poduri, pasaje, viaducte și structuri casetate (podețe).

Licitația pentru execuția DX Oradea – Arad se va face separat pentru cele trei tronsoane: Oradea – Salonta, Salonta – Chișineu Criș și Chișineu Criș – Arad.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!