Apropierea sărbătorilor de iarnă, care îi face pe români să fie mai generoşi, a făcut ca Oradea să atragă ca un magnet persoanele care apelează la mila publică.

Zilnic apar noi cazuri...

Majoritatea cerşetorilor provin din alte localităţi atraşi de imaginea bună de care se bucură municipiul reşedinţă de judeţ.

"Este deja un fenomen. Oradea atrage ca un magnet persoanele care apelează la mila publică. Prea puţini cerşetori sunt orădeni, majoritatea provin din alte localităţi sau chiar judeţe, convinşi să aici îşi pot face bani mai uşor", a declarat pentru BIHOREANUL, directorul Poliţie Locale Oradea, Samuel Milian.

Persoanele care apelează la mila publică se instalează în locurile intens aglomerate unde pot aborda un număr cât mai mare de trecători.

"În fiecare zi, avem măcar 2 - 3 cazuri de persoane pe care colegii mei le ridică de pe domeniul public", a spus Milian.

Împărțiți pe zone

De cele mai multe ori cerşetorii sunt organizaţi şi se împart pe zone pentru un plus de eficienţă.

Spre exemplu vinerea trecută Poliţia Locală Oradea în colaborare cu lucrători ai Poliţiei Municipiului Oradea şi ai Inspectoratului de Jandarmi Bihor au ridicat de pe străzile orădene un astfel de grup.

"Un grup de 15 persoane, care a venit din Bistriţa Năsăud cu două dubiţe cu număr de Polonia, a fost ridicat de pe străzile orădene pe data de 6 decembrie. Odată ajunşi la Oradea, cerșetorii s-au împărţit pe zone: unii au mers în centrul oraşului, la Târgul de Crăciun, alţii s-au dus în alte zone aglomerate din oraş cum ar fi Piaţa Rogerius sau centrele comerciale de la Auchan, ERA şi Prima Shops”, a mai spus Milian.

Tentative de descurajate....

Odată ridicaţi de pe spaţiul public cerşetorii au fost identificaţi, sancţionaţi contravenţional şi trimişi către localităţile de domiciliu.

"Dacă vom reuşi să retrimitem acasă mai multe astfel de grupuri, treptat, numărul celor care vin la cerşit în Oradea va scădea. Dacă vor vedea că nu câştigă bani la Oradea, mulţi cerşetori vor începe să prefere ca destinaţie alte oraşe unde autoritățile sunt mai permisive", a mai arătat şeful Poliţie Locale Oradea.

În ultimul an poliţiştii locali din Oradea au ridicat de pe străzile oraşului mai multe persoane care cereau bani, în fals, sub pretextul ajutorării unor organizaţii care au ca scop ajutorarea persoanelor cu dizabilităţi, copiilor orfani şi altele.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!