Ca totdeauna de la facerea lumii, ceea ce pentru unii este o tragedie poate fi pentru alţii o şansă. Războiul a obligat compania Nokian Tyres să abandoneze fabrica din Sankt Petersburg, cea mai europeană şi fancy metropolă a Rusiei, şi să caute un alt loc, pentru o altă fabrică. Din fericire, a ales Oradea, după analiza a peste 40 de locaţii. 

Oradea a fost la bătaie mare cu o mulţime de oraşe europene şi a câştigat. Succesul s-a datorat unei poziţii geografice bune, dar mai ales abilităţii administraţiei locale şi, în sfârşit, şi centrale, care de data asta n-a ratat şansa unei investiţii uriaşe, de 650 milioane euro, ca în trecut, când pierdeam în faţa Ungariei, Cehiei, Poloniei etc, toate aceste ţări oferind, pe lângă infrastructură mai bună, şi mari stimulente financiare. Acum am fost mai buni. 

Câştigurile vor fi imense. În primul rând, cum spunea premierul, dovedeşte că şi România poate atrage investiţii de anvergură. Ambasadoarea Finlandei l-a confirmat: e, practic, o invitaţie ca şi alte companii din ţara sa să vină la noi. Cele mai mari profituri le va avea, fireşte, Oradea, care, vorba lui Bolojan, îşi consolidează poziţia de pol regional competitiv. Va spori cu 500 numărul locurilor de muncă din oraş, bine plătite, preşedintele companiei chiar subliniind că vor fi selectate numai persoane "super-calificate", va angrena în pregătirea lor Universitatea, va contracta local tot felul de servicii, de la transport până la catering, aşadar va produce profit şi altor firme orădene, va spori încasările oraşului din taxe şi impozite, ceea ce se va reflecta în noi investiţii publice. 

Nu va fi o relocare, au atenţionat reprezentanţii Nokian joia trecută, când au început lucrările, ci o cu totul altă fabrică, cu o cu totul altă tehnologie, cea mai modernă, singura de acest fel din lume cu emisii zero de dioxid de carbon. De altfel, simbolic, în piatra de temelie au fost îngropate, între altele (cum ar fi cele trei ziare locale, semn al orientării faţă de comunitate), şi seminţe de flori, sugerând angajamentul pentru mediu.

Detractorii nu au întârziat totuşi, pretinzând că doar ţările bananiere găzduiesc astfel de fabrici. Spre ştiinţă, în lume mai sunt doar două fabrici Nokian, în Finlanda şi în SUA. Or fi mai înapoiate ca România? Tot spre ştiinţa haterilor şi a ecologiştilor de ziua a 8-a: la noi funcţionează alte 5 fabrici de anvelope - trei Michelin (două la Zalău, din care una în plin oraş, alta în Prahova), Pirelli (Slatina), International Tyres (în Suceava) şi Continental (Timişoara), doar aceasta din urmă având în trecut probleme de poluare olfactivă în imediata apropiere.

Doar noi, românii, după ce am plâns dispariţia industriei comuniste, cu multele ei Copşe Mici, înjurăm că pe ruinele acestora apar fabrici moderne. Eu zic să ne amintim că actualul Holcim nu poluează nici cât fumega un birou din vechiul combinat de ciment de la Aleşd. Vestea bună, aşadar, e că Nokian nu va angaja analfabeţi pe salariul minim. Vestea proastă e că aer virgin se mai găseşte doar în pustietate.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!