Orașul-circuit: Povestea curselor de motociclism care se organizau în timpul comunismului pe străzile din Oradea (FOTO)

• Cursele de motociclism reprezentau momente spectaculoase ale vieții cotidiene din comunism
• Oradea găzduia frecvent curse de motociclete și, mai rar, de automobile, multe desfășurate chiar pe străzile orașului, spre deliciul miilor de spectatori, fiindcă puneau în valoare talente locale, precum frații Árpád și István-Attila Viktor

Competițiile motorizate pe două roți au prins avânt începând din a doua jumătate a anilor 1940, în contextul încheierii Celui de-Al Doilea Război Mondial și al intrării în uz civil a numeroaselor motociclete rămase de pe front.

În deceniile următoare, concursurile moto urbane s-au derulat aproape anual în Oradea, fiind un adevărat fenomen social, care antrena mii de spectatori. BIHOREANUL vă prezintă povestea lor.

Primii profesioniști 

În cartea sa despre istoria sportului orădean, Demjén László arată că Oradea găzduia primul concurs moto oficial în primăvara lui 1946, cu un start format din 21 de concurenți. Proaspăt înființatul Motoclub local organiza, un an mai târziu, și un concurs de viteză pe Șoseaua Borșului, pe un traseu de 20 de kilometri. În 1949, din lipsa finanțării, Motoclubul orădean era absorbit de către Clubul CFR, care avea să sponsorizeze participările motocicliștilor la competițiile din țară. Piloți ca Dumitru Onița, Futó József, Ridi Ferenc (foto) sau Dimitrovics Sándor ocupau frecvent locuri pe podium la concursurile de profil.

Ulterior, secția moto a trecut la Întreprinderile Comunale Oradea. Sportivii activau în clasele de motor de 100 cmc, 125 cmc, 175 cmc, 250 cmc și 500 cmc. În 1950, ICO a organizat concursul Circuitul Păcii, cu concurenți din Cluj, Oradea, Târgu Mureș, Timișoara și Turda, pe un traseu de 1,6 km și în fața a peste 8.000 de spectatori. Printre învingători s-a numărat Viktor Árpád senior, un apreciat ceasornicar orădean, ai cărui fii aveau să urmeze și ei cariera moto. În acei ani, comisia moto de pe lângă Comitetul Orășenesc pentru Cultură Fizică și Sport organiza concursuri de motociclism și ciclism în jurul Parcului Petőfi.

Treptat, au apărut tot mai multe secții moto, printre care și cea a Întreprinderii Regionale de Transport Auto (IRTA), care avea avantajul deplasării și mentenanței mai ușoare a motocicletelor. O altă astfel de secție se înființa la CS Voința, iar alta la Clubul Constructorul, însă majoritatea funcționau cu intermitențe și cu bugete mici.

Între orașe 

În anii 1960 și 1970, competițiile de motociclete făceau deliciul orădenilor. Circa 4.000 de spectatori, după cum aprecia ziarul Crișana, s-au adunat, de pildă, pe stadionul Tineretului în septembrie 1960 pentru a asista la un concurs de motociclism pe zgură (foto), cu șase clase: 125 cmc, 175 cmc, 250 cmc, 350 cmc, ataș și începători. Concurenții Clubului Sportiv Oradea au ocupat locuri pe aproape toate podiumurile, completate de arădeni și timișeni.

Doi ani mai târziu, în august 1962, bănățenii și oaspeții din Ungaria au fost câștigătorii concursului moto internațional de la Oradea, remarcându-se Hir Ferenc și Varga György (ambii din RPU), Mihai Wechsler (Reșița), Ion Lăzărescu (Lipova).

Începând cu jumătatea anilor 1960, concursurile moto din Oradea erau organizate pe circuit stradal, cu participarea echipelor din județele din vestul țării. În aprilie 1964, Clubul Crișul aducea în oraș competitori din Timiș până în Maramureș, iar orădenii și bănățenii s-au clasat primii la toate categoriile. Cinci ani mai târziu, organizarea cursei a trecut la secția moto a Clubului Constructorul, cei 56 de concurenți „luptând” pentru Cupa municipiului Oradea. În top 3 au fost CSM Reșița, Constructorul Oradea și IRA Satu Mare.

Circuitul era, de obicei, organizat în zona Piața Ion Creangă - str. Karl Marx (azi Menumorut) - str. Porțile de Fier (azi R. Ciorogariu) - str. M. Eminescu. Orădenii, reșițenii, timișorenii și băimărenii și-au împărțit podiumul în Cupa de Toamnă, ediția 1970, când în Oradea au concurat, printre alții, Günter Seichestein, Alexandru Miron, Vasile Salamon și Werner Hirshfogel. Următoarea competiție - etapa a doua a campionatului de motociclism viteză - era organizată în 1973, cu participanți din Oradea, Baia Mare și Târgu Mureș.

Circuit central 

Anual, la începutul lunii octombrie, pe circuitul stradal deja consacrat, Asociația Sportivă Voința organiza concursul național de motociclism, dotat cu Cupa Bihorul. În 1980, la ediția a doua, acesta avea deja caracter internațional, prin participarea unora dintre cei mai buni motocicliști din Ungaria.

În octombrie 1980, nota ziarul Sportul, peste 6.000 de orădeni au asistat la întrecerea celor aproape 70 de concurenți, dintre care 15 de dincolo de graniță. Se concura pe categoriile 50 cmc, 125 cmc, 175 cmc, 250 cmc și 500 cmc, pe podium clasându-se echipele Energia Câmpina, Voința Oradea și Progresul Timișoara. Pe motoarele de 500 cmc, cursele erau dominate de Ion Lăzărescu din Arad, în timp ce orădeanul Viktor Attila bifa succes după succes la 125 cmc și 250 cmc.

În august 1981 avea loc, tot în Oradea, etapa a patra a Campionatului Național de Motociclism Viteză (foto), cu peste 100 de motocicliști, atât la probele solo, cât și la cele cu ataș de până la 1.300 cmc. Treptat, motocicliștii de la Voința Oradea au început să domine campionatele naționale de viteză: în august 1983, pe circuitul din Târgu Mureș, Berke Károly (50 cmc sport), Ferenczi László (175 cmc), Viktor Attila (250 cmc) și Viktor Árpád (600 cmc ataș) au adunat 87 de puncte, obținând locul II la nivel național.

În același timp, viteziștii cluburilor sportive românești se impuneau în Cupa Bihorului. În cursa din 1983, frații Viktor, Ion Jan, Constantin Șerb și Ferenczi László obțineau victoria selecționatei române în fața celei ungare.

O altă competiție de motociclism viteză avea loc în Oradea la finele lunii august 1987, la start aliniindu-se 87 de concurenți. Viktor István obținea primul loc la categoria 250 cmc, P. Popescu și A. Popa învingeau la 500 cmc, iar Doru Arșin (un veteran al motocrosului bănățean) termina victorios la 125 cmc.

Între frați 

Circuitul stradal orădean era dominat de frații Tóth Gyula și Attila, din Târgu Mureș, și de frații Viktor Árpád și István-Attila, localnici. Frații Tóth concurau pe motociclete construite chiar de ei, în atelierul propriu, folosind motoare de 1.000 cmc, apoi de 500 cmc.

Cadrul, carenele și alte componente erau realizate manual, designul atașului era inspirat din modelele occidentale, iar construcția se baza numai pe experiența celor doi. Vehiculele lor cu ataș dominau concursurile stradale, cei doi obținând nu mai puțin de opt titluri naționale ca duo. În 1987, Gyula a plecat în Germania, dar Attila a continuat să concureze, câștigând alături de fratele mai mic, Ferenc, alte două titluri. În 1990, Attila a emigrat și el, în Ungaria.

Frații Viktor, legitimați la clubul Voința Oradea, erau mereu la curent cu noutățile din motorsportul internațional, în special cel ungar, iar motocicletele lor erau întreținute și reglate perfect, după cum arată, pe blogul său, Tiberiu Troia, fost motociclist în competițiile naționale și internaționale.

În 1981, după cursa stradală din Oradea, István-Attila a și primit din partea Federației Române de Motociclism titlul de maestru al sportului. „Toată lumea visa să-l depășească pe István”, scrie Troia, amintind că din 1984 orădeanul a bifat rezultate importante în cadrul Cupei Prietenia (competiția țărilor socialiste), pe circuite precum Sachsenring (RDG) și Hungaroring. István-Attila s-a stabilit în Ungaria în 1988, unde locuiește și în prezent. Nu a mai participat la competiții.

Fratele său, Árpád (foto), a ajuns la motociclism după ce, până la 16 ani, participase la competiții de ciclism și tenis de masă. A urcat, apoi, vertiginos treptele și clasamentele moto începând cu finalul anilor ’70, obținând de trei ori primul loc în campionatele naționale la categoria de 500 cmc. Din cauza unor probleme mai vechi de sănătate, în 1986 s-a retras din motorsport.

Concursurile moto rămân momente inedite ale cotidianului local din perioada comunistă și completau oferta sportivă a orașului. Localnicii aveau posibilitatea de a vedea „la treabă”, chiar pe străzile orașului, piloți renumiți, tactici și „meșteșuguri” tehnice, din care, poate, se puteau și inspira...

CURSE AUTO PRIN ORAȘ

Tragedie în 1989 la Oradea

Spre deosebire de cursele moto, organizate aproape anual, cele auto erau foarte rare. În cea de-a doua jumătate a anilor 1970, ACR Bihor a adus etape ale Campionatului Național de viteză în coastă la Stâna de Vale și ale celui pe circuit în Oradea. Organizate pe timpul verii, ele adunau zeci de concurenți, grupați pe categorii, disputele lor pentru primele locuri fiind urmărite cu atenție de către spectatori. Concurau, în general, cu Dacii modificate, în principal modelul Sport, cu mașini Oltcit, Wartburg sau Renault 12.

Pe lângă piloții sosiți din toată țara (N. Grigoraș, W. Hirschvogel, S. Iancovici, V. Nicoară ș.a.), în curse se remarca orădeanul Kulpinski Wilhelm (foto), de la Asociația Sportivă Progresul, o figură importantă a automobilismului sportiv local din anii ’70-’80 și cunoscut pentru cursele cu monopostul său artizanal în Formula Easter. Circuitul se desfășura pe lungimea de 3,5 km, pe străzile Horea - Sucevei - Avram Iancu - Prahovei (azi J. Calvin), pentru a reveni pe M. Kogălniceanu (foto) și G. Costa-Foru.

Ultima ediție orădeană a acestui campionat, din 1989, a inclus și o tragedie. Pilotul Gheorghe Preoteasa, de la Uzina Dacia, a ratat virajul de pe strada Sucevei (azi Evreilor Deportați) spre strada Avram Iancu, pierzând controlul mașinii, pe care a proiectat-o într-un stâlp de beton. A decedat după câteva ore, cursa fiind oprită. Linia de sosire a fost trecută de pilotul Ovidiu Mazilu, care și-a adjudecat victoria fără glorie.