La cinci ani după adoptarea legii care trebuia să asigure salarizarea unitară a bugetarilor, tot mai multe categorii de bugetari fac "greve spontane" pentru salarii mai mari, reclamând că le au sub ale colegilor din alte instituţii subordonate aceloraşi ministere. Unii, precum cei din Finanţe şi din Asigurările de Sănătate, au şi avut câştig de cauză după ce au paralizat activităţi vitale: în vară finanţiştii nu mai colectau taxe, în toamna asta cei din CAS nu au mai procesat plăţile către spitale. Slabi de înger şi incapabili de soluţii sistemice, politicienii au cedat, încurajând alţi bugetari, practic, să facă la fel.
Baiul e că majorările au acutizat nedreptăţile. Cum să aibă angajaţii CAS lefuri mărite, dar CAS să nu aibă bani pentru bolnavii de cancer? Cum să primească finanţiştii salarii majorate, iar statul să nu aibă finanţe?
Şi totuşi, nu bugetarii sunt marii vinovaţi şi nici răul prim ce trebuie stârpit. Bugetar e şi profesorul pus să ne educe pruncii, şi poliţistul din stradă, şi funcţionarul care câştigă fonduri europene pentru educaţie, pentru sănătate, ba chiar şi pentru economia privată. Dar ceva e structural greşit în însuşi mersul instituţiilor.
Elocvent este un exemplu de ineficienţă dezvăluit de un fost secretar de stat chiar la Finanţe: din 2016 până anul acesta, ANAF a recuperat, printr-o structură specializată, abia 116 milioane lei din fraude cu TVA (al căror cuantum dovedit depăşeşte 830 milioane lei, deci totalul real o fi de miliarde), cu un personal a cărui salarizare a costat 240 milioane lei. Adică dublu.
Instituţiile funcţionează prost, salariile înghit cea mai mare parte a banilor (în spitale, de pildă, 85-90% din bugete, aşa că pentru tratarea pacienţilor rămâne mărunţiş), numărul instituţiilor (inclusiv al administraţiilor locale) şi funcţionărimii este excesiv (şi pentru că birocraţia nu este digitalizată), dar asta nu înseamnă că în sectorul privat lucrurile sunt în regulă. Pe motiv că-s cocoşate de biruri, firmele fentează Fiscul, îşi plătesc slab angajaţii, la minimum în acte şi restul "la negru" (aţi observat, apropo, că nici nu mai sunt sindicate "la privat"?). La final, ţipă şi bugetarii, şi privaţii, toţi nemulţumiţi şi niciunul dispus să înceapă curăţenia tocmai cu ei.
Cercul vicios a fost creat de-a lungul vremii de politicieni care au legiferat incompetent, populist, ticălos. Cei aflaţi acum la butoane, unii aceiaşi, alţii tovarăşi ai lor, se trezesc, brusc, că statul nu mai are parale, dar nu fac nimic ca să-l rupă, ci îl perpetuează. De nevoie, îngheaţă salariile tocmai pentru că nu sunt bani, pricină pentru care măresc taxe, ştiind că statul riscă să încaseze şi mai puţin, şi cu toate astea majorează pensiile, ştiind că vor fi plătite fie până la alegeri, fie cu preţul inflaţiei care, de fapt, le va micşora.
Suntem într-o fundătură, nimic nou, doar că fundătura se tot îngustează. E chestie de timp până ni se va înfunda de-a binelea şi vom fi siliţi să ne recunoaştem falimentul naţional.