Primul dintre cei 278 de piloţi foraţi care vor forma pereţii viitorului pasaj Decebal din Oradea a fost turnat în cursul zilei de luni.
"Trei foreze vor lucra simultan"
Primul stâlp de beton a fost amplasat cu ajutorul grinzii de ghidare a rampelor viitorului pasaj, care a fost amenajată în cursul săptămânii trecute.
„Odată săpat şi turnat primul pilot forat, constructorul va avea astăzi verificări de fază determinantă din partea Inspectoratului Judeţean în Construcţii Bihor. Săpăturile vor continua imediat ce inspectorii îşi vor termina toate verificările", a explicat, pentru BIHOREANUL, directorul tehnic al Primăriei Oradea, Sebastian Marchiş.
În cursul zilei de marţi în şantier existau deja două foreze pentru săpături şi era aşteptat să sosească cel de-al treilea utilaj. „Cele trei foreze vor lucra simultan, pentru ca în termen de 20, cel mult 30 de zile, să fie realizaţi toţi cei 278 de piloţi foraţi. Având în vedere că mai multe utilaje vor face săpături în paralel, în această etapă a lucrării nu va fi nevoie să se lucreze şi noaptea", a spus directorul Marchiş.
Bulevardul Decebal în şantier
După cum BIHOREANUL a mai scris, până în momentul de faţă constructorii au dezafectat clădirile din intersecţia străzilor Bulevardul Decebal şi Tudor Vladimirescu şi au demarat săpăturile pentru devierea reţelelor din calea viitorului pasaj subteran.
În cadrul lucrărilor, constructorii continuă să facă săpături pentru extinderea grinzii de ghidaj, care va ajuta la realizarea structurii de rezistență a viitorului pasaj subteran.
Având în vedere sistarea traficului auto în zonă, în paralel cu lucrările de la viitorul pasaj, constructorii lucrează la înlocuirea canalizaţiei pentru curenţii slabi şi refacerea covorului asfaltic pe tronsonul Bulevardului Decebal delimitat de străzile Simion Bărnuţiu şi Calea Aradului.
„La finalizarea lucrărilor, toate cablurile vor fi introduse în subteran, după care se va trece la montarea bordurilor şi realizarea de trotuare noi", a transmis, marţi, Primăria Oradea printr-un comunicat de presă.
Pasajul Decebal va fi doar primul...
Viitorul pasaj Decebal care va subtraversa bulevardul cu acelaşi nume înaintând de-a lungul străzii Tudor Vladimirescu este construit de firma Freyrom.
În valoare de 39,4 milioane de lei, lucrarea vizează amenajarea unei traversări pe sub Bulevardul Decebal, lungă de 11,9 metri, deservită la ambele capete de scări şi de lifturi.
Pasajul este doar o etapă în cadrul unui proiect de modernizare a zonei şi de descongestionare a traficului, realizat de Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor.
Proiectul mare mai cuprinde lărgirea străzii Tudor Vladimirescu la patru benzi de circulaţie, construcţia unui pasaj subteran la intersecţia străzilor Oneştilor şi Tudor Vladimirescu, asigurarea a patru benzi de circulaţie pe strada Lăpuşului şi a unui pasaj suprateran pe strada Meşteşugarilor peste drumul de centură (strada Ovid Densusianu) şi calea ferată.
(sursa video: Primăria Oradea)
Aici sunt articolele:
https://www.ebihoreanul.ro/stiri/pasajul-pe-sub-bulevardul-decebal-din-oradea-va-fi-construit-de-firma-freyrom-lucrarile-vor-incepe-cu-demolari-de-case-186251.html
https://www.ebihoreanul.ro/stiri/din-nou-lucrari-viitorul-pasaj-pe-sub-bulevardul-decebal-din-oradea-ar-putea-fi-dat-in-circulatie-inca-de-anul-acesta-184283.html