Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi dimineață, când a inspectat șantierul drumului de legătură între centura Oradea și autostrada Transilvania, că „m-aș bucura să-l văd finalizat la termen”, după ce antreprenorul i-a raportat că stadiul execuției a depășit jumătate din volumul proiectat. 

Timp de o jumătate de oră, premierul, care a fost însoțit de ministrul Lucian Bode și de secretarul de stat Adrian Foghiș de la Ministerul Transporturilor, s-a arătat foarte curios cu privire la numeroase detalii tehnice ale lucrării, între altele vrând să știe inclusiv dacă pentru materialele folosite există furnizori autohtoni. 

Managerul de proiect din partea companiei Strabag, care execută lucrările pe cei 19 kilometri, i-a spus prim-ministrului că acestea au ajuns la 55% într-un an și patru luni de la începerea lor și că, din punct de vedere al antreprenorului, pot fi finalizate chiar „până spre sfârșitul anului”, deci înainte de termenul contractual. 

Marius Mitrofan i-a răspuns premierului că bitumul este importat din Polonia și Ungaria, cimentul și agregatele din România, iar oțelul este adus din Grecia și Cipru, în condițiile în care un producător de la Galați nu mai poate face fier beton, deoarece nu mai aduce materie din Ucraina și Rusia. 

(foto: Szilagyi Lorand / BIHOREANUL)

Mitrofan a explicat că toate structurile sunt ridicate și că s-au montat grinzile pe toate aceste structuri, cea mai mare fiind un pod de 676 de metri peste Crișul Repede, pod ce va avea 17 deschideri. De asemenea, a precizat că s-au făcut excavări de pământ în volum de 2 milioane metri cubi, pentru consolidarea terenului pe o porțiune în care anterior au funcționat două balastiere. 

Atât reprezentantul Strabag, cât și primarul Oradiei, Florin Birta, au răspuns mai multor întrebări ale premierului, care a vrut să înțeleagă toate relațiile de conectivitate pe care le va asigura drumul de legătură, și anume cu DN1 Oradea – Cluj, DN76 Oradea – Deva, DN79 Oradea – Arad, autostrada Transilvania, dar și cu viitorul drum expres Oradea – Arad și cu zona periurbană a Oradiei.

(foto: Szilagyi Lorand / BIHOREANUL)

În legătură cu acest aspect, atât Birta, cât și secretarul de stat Adrian Foghiș au arătat că proiectul inițial al șoselei de legătură Oradea – A3 este în modificare.

Deși inițial el a prevăzut o girație la intersecția cu drumul dintre Oradea și Sântandrei, construit de primăria municipiului în urmă cu 4 ani, în locul acesteia va exista un pasaj, pentru a asigura fluența și siguranța traficului. 

De pe șantierul drumului de legătură, premierul Nicolae Ciucă s-a dus spre viitoarea fabrică Nokian din Oradea, pentru a lua parte la ceremonia de inaugurare a lucrărilor pentru realizarea mega-investiției de 650 milioane de euro într-o fabrică de cauciucuri ce va funcționa cu zero emisii CO2. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!