Cartierul Nufărul I din Oradea a trecut, începând cu această iarnă, pe încălzirea printr-un mixt de apă geotermală și energie termică.
Încălzire geotermală pentru 6.000 de apartamente
Prima în România, stația geotermală Nufărul, amenajată printr-un proiect european în valoare de 25 milioane euro, din care cofinanțarea europeană prin POIM s-a ridicat la 15 milioane euro, a fost inaugurată oficial joi.
„În cadrul proiectului s-a realizat un foraj de apă geotermală în strada Meiului (foto jos), la o adâncime de aproximativ 2.800 de metri, ceea ce înseamnă că avem 2 foraje de extracție și 2 foraje de reinjecție. Toată apa extrasă vine în stația geotermală din strada Iancu de Hunedoara, iar energia geotermală obținută este livrată în cartierul Nufărul I, către peste 13.500 de locuitori, adică peste 6.000 de apartamente plus instituții publice și agenți economici”, a declarat primarul Florin Birta, în cadrul unei conferințe de presă organizate la fața locului.
Printre altele, în cadrul proiectului au mai fost montate 277 de mini-puncte termice la nivel de scară de bloc.
„Dacă Termoficare oprește căldura pe 15 aprilie și mai este frig afară, locuitorii acestor blocuri pot cere operatorului să pornească încălzirea la nivel de scară. La fel și toamna, pot cere să o pornească mai repede”, a explicat primarul Florin Birta.
În urma implementării acestui proiect, procentul energiei geotermale folosite la încălzirea apartamentelor orădenilor a crescut la 15%. „Cu investițiile pe care le avem în plan, putem ajunge la un procent de 30% aport de apă geotermală în obținerea energiei termice”, a spus Birta.
„În premieră pentru România”
La închiderea proiectului, a participat și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene în România, Marcel Boloș (foto jos), care a pus bazele acestei investiții în urmă cu 16 ani, când era director în Primăria Oradea.
„Îi felicit pe domnul primar Florin Birta, pe colegii mei de la Direcția Management Proiecte cu Finanțări Internaționale, dar și pe colegii de la CET că au reușit să implementeze acest proiect în premieră pentru România: o centrală de producere a energiei geotermale”, a spus Marcel Boloș.
Ministrul Investițiilor, care a participat și la lansarea proiectului, în toamna anului 2022, a spus că „în puține localități din România găsim astfel de proiecte care contribuie la îmbunătățirea standardului de viață”.
Marcel Boloș a anunțat în premieră la Oradea că finanțările pentru astfel de proiecte vor continua. „Intenționăm ca în cursul săptămânii viitoare să lansăm un alt apel de proiecte, în valoare de 50 milioane euro, tot pentru folosirea resurselor de energie regenerabilă”, a declarat acesta.
Ministrul a susținut că, pentru o localitate, valorificarea energiei regenerabile, care este mai ieftină, înseamnă reducerea subvențiilor la plata energiei termice și îmbunătățirea serviciilor operatorului de termoficare.
Investiții de 200 milioane euro
Numit oficial "Valorificarea energiei geotermale în asociaţie cu pompe de căldură, pentru producerea agentului termic pentru încălzire şi apă caldă în cartierul Nufărul I - Oradea", proiectul Nufărul Geotermal are o valoare totală de 130 milioane lei, echivalentul a 25,6 milioane euro.
Lucrările, atribuite asocierii de firme Elsaco Electronic și Energomontaj, au demarat în februarie 2022 și au fost recepționate la finalul lunii trecute.
Prin investițiile de circa 200 milioane euro făcute în ultimii ani de către municipalitatea orădeană în reabilitarea sistemului de termoficare, cantitatea de 1 milion de tone de CO2 emisă de Termoficare în atmosferă, în perioada în care obținea încălzire pe bază de cărbune, a scăzut la circa 230.000 tone.
La fel, pierderile de circa 40% de pe rețea sunt în curs de înjumătățire la circa 20%.