Eşec după eşec pentru primarul din Lugaşu de Jos, Sorban Levente, care în ianuarie 2022 a tăiat şcolii gimnaziale Ovidiu Drimba două facturi pentru un consum de apă de peste 71.500 metri cubi, în valoare de peste 850.000 lei, mai mult decât tot bugetul unităţii de învăţământ pe 3 ani.

Pentru că directoarea şcolii, Loredana Berzovan, a contestat facturile, şcoala neavând apometre care să fi măsurat consumul şi neputând nici să consume atâta apă din 2021, de când are contract cu Primăria, magistraţii Tribunalului Bihor i-au dat dreptate în aprilie anul trecut, anulând facturile.

Verdictul a fost, însă, contestat de Sorban la Curtea de Apel Oradea, susţinând că, pe lângă contractul din 2021, ar mai exista unul, din 2015, deci consumurile facturate ar fi fost pe 7 ani, nu pe unul.

Pe 25 ianuarie, când a fost termen de judecată la Curte, Primăria n-a depus, însă, la dosar presupusul contract din 2015, ci a trimis doar o comunicare cum că "nu mai găsim în evidenţele Primăriei înscrisul original", despre care, de altfel, directoarea şcolii afirmă că există doar în imaginaţia lui Sorban.

Prin urmare, sunt toate şansele ca Primăria să piardă definitiv procesul, facturile să rămână anulate, iar edilul pe sec, fără grămada de bani cu care putea iriga şi o parte din Sahara.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!