„Dacă cineva face asemenea acuzații, să o facă în scris, cu probe, nu prin zvonuri sau insinuări în presă”. Aceasta a fost reacția primarului din Lugașu de Jos, Sorban Levente, după ce BIHOREANUL a relatat săptămâna trecută că subalternele sale nu eliberează acte sătenilor aflați în dizgrația șefului. „BIHOREANUL promovează un discurs șovinist, ignorând realitatea: un maghiar a câștigat cinci mandate”, adăuga sforăitor edilul, deranjat, de fapt, că ziarul îi dezvăluise „trânteli” bănoase.

Printre oamenii batjocoriți sunt chiar etnici maghiari, care s-au plâns Prefecturii, iar aceasta a confirmat abuzurile: primarul le refuză acte, a pus să gestioneze Registrul Agricol o subalternă fără acest drept, împiedicând accesul singurei persoane îndreptățite să-l conducă, ba și girează falsificarea lui așa încât unii localnici să poată primi ajutoare sociale. Abuzuri grave, care cer un răspuns inclusiv din partea procurorilor.

Închis de frică

Săptămâna trecută, BIHOREANUL (facsimil) dezvăluia că în urmă cu trei ani, când „recruta” romi din Dobrogea pentru a umfla populația comunei la Recensământul Populației și Locuințelor, Sorban își rezolva concomitent și o afacere personală: pe 5 mai 2022 a cumpărat pensiunea Trident din Costinești, cu 916.000 lei, însă nu pe numele său, ci al soacrei, Kalman Emilia Maria, pensionară, fostă muncitoare într-o fabrică din Oradea.

Articolul scotea la iveală și că, în calitate de președinte al Asociației de Pădurit și Pășunat Silvana, funcție deținută contrar Legii  161/2003 (care stipulează că primarii sunt în conflict de interese în situaţiile „în care pot influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care le revin şi deţin alte funcţii, ce le pot aduce foloase materiale”), același Sorban a semnat închirierea pe 25 de ani a 4,3 hectare din averea composesoratului către propria soție, Orsolya, în schimbul unei chirii de numai 215 euro/an. Femeia, de care între timp a divorțat formal, dar cu care continuă să locuiască împreună, poate dispune de teren pentru „a edifica orice fel de investiție”.

În încercarea de a lămuri aceste afaceri, BIHOREANUL l-a căutat la Primărie, dar Sorban s-a închis în birou 7 ore. De-a lungul zilei, reporterii au putut constata cum, în timp ce își folosește poziția pentru prosperitatea propriei familii, edilul îi persecută pe sătenii care nu-i sunt în grații, chiar și pe cei de etnie maghiară.

„Cui îl pupă-n fund, îi dă acte”

Una dintre localnicele care au așteptat cu orele pe holul Primăriei, Anamaria Urs, era revoltată că de un an a cerut o autorizație de construire, ce trebuia emisă în maximum 30 de zile, însă după luni de tergiversări o angajată a anunțat-o că i „s-a pierdut” dosarul. „Bătaia de joc la Lugașu e normală. Cine îl pupă-n fund pe primar primește acte, cine nu, nu”, acuza femeia.

Un alt sătean, Semendi Iuliu, localnic Lugașu de Jos (foto), era purtat pentru a șaptea oară la Primărie pentru o adeverință care să ateste că deține 6,84 hectare de teren, necesară pentru a primi subvenție de la APIA. „Ultima oară mi-au spus că nu am întabulat pământul, dar Primăria are la Registrul Agricol copia titlului de proprietate. Subvenția APIA nu este condiționată de întabulare. De altfel, anul trecut am primit adeverință, drept îi că după mai multe drumuri”, a explicat bărbatul BIHOREANULUI.

La rându-i, de luni întregi lui Egri Katalin i se refuză înregistrarea unui contract de arendă, vizarea certificatului de producător agricol, ba și o adeverință necesară să-și facă buletinul pe casa unde stă. „În fiecare an plătesc aproape 2.000 de lei impozit, dar de 10 ani nu mi se dă o copie după poziția mea din Registrul Agricol”, acuza femeia.

„Numeroase reclamații”

În ciuda pretențiilor lui Sorban că toate sunt „insinuări” ale unor adversari care ar fi candidat împotriva sa și a partidului său, UDMR, niciuna dintre aceste persoane nu este implicată politic. „Nu am candidat niciodată la nicio funcție”, spune, de pildă, Semendi.

Sătui de batjocură, oamenii s-au plâns încă din primăvară Prefecturii, iar săptămâna trecută a fost întocmit un Raport în urma unui control făcut la Primărie pe 2 și 3 iunie, tocmai în baza a „numeroase reclamații”, documentul confirmând că plângerile sunt întemeiate.

Trei juriști au verificat „modul de eliberare a adeverințelor necesare persoanelor fizice și juridice la APIA”, dar și „modul de conducere, evidență, modificare și actualizare a datelor din Registrul Agricol”, registru care evidențiază proprietățile cetățenilor, în funcție de care aceștia plătesc taxe și impozite.

Ceea ce au descoperit nu doar confirmă acuzațiile privind refuzul de eliberare a actelor, ci și fapte de natură penală, prin care proprietățile unora sunt umflate, iar ale altora diminuate, fără legătură cu realitatea.

Contra legii

Conform Codului Administrativ, „secretarul general al comunei coordonează, verifică și răspunde de ținerea la zi a Registrului Agricol” și „orice modificare a datelor se face numai cu acordul scris al secretarului general al comunei”.

La Lugașu, însă, reprezentanții Prefecturii au descoperit că „până în prezent secretarul general al comunei nu a vizat nicio cerere de înscrieri de date în Registrul Agricol”. Motivul? Respectiva angajată, Mariana Socol, a recunoscut că „i se interzice acest lucru de către conducerea Primăriei (primar), care își dă acordul personal pe cererile de înregistrare a datelor”.

Crina Țiburcă, angajată Primăria Lugașu de JosContrar legii, edilul a pus-o să conducă Registrul Agricol pe o angajată cu statut de personal contractual, Crina Țiburcă (foto), deși în fișa postului aceasta are atribuții vizând compartimentul Taxe și Impozite. Pe Țiburcă, una dintre apropiatele sale, Sorban a plasat-o la Registrul Agricol după ce un alt control al Prefecturii constatase, în aprilie, că Registrul era condus tot de o angajată contractuală, Monica Tuș, fapt ce contravine Codului Administrativ.

Ajutoare prin fraudă

Verificând prin sondaj înscrierile din Registrul Agricol, juriștii Prefecturii au descoperit că la o poziție au fost înregistrate „creșteri ale suprafețelor de teren agricol fără a fi înscrise documentele care au stat la baza acestora și privitoare la modalitatea de dobândire a terenului”. Consecința? Dacă, de pildă, cineva are titlu de proprietate sau contract de arendă pe 3 hectare, poate primi adeverință că deține 5 hectare, pentru o subvenție mai mare de la APIA.

De asemenea, la trei poziții, găsite tot aleatoriu, Registrul Agricol consemnează că titularii ar deține doar câte „0,01 ha curți/construcții” și nimic altceva, ca și cum curțile ar putea exista fără case. Chestionată, Țiburcă a declarat că aceste poziții „sunt deschise anumitor persoane ca să poată beneficia de anumite servicii sociale, ceea ce înseamnă că persoanelor respective li s-a creat artificial, probabil, posibilitatea de accedere la beneficii sociale”. Altfel spus, s-ar „aranja” acte așa încât persoane cu proprietăți care nu le dau legal acest drept să poată încasa ajutoare sociale.

S-a ascuns și de oamenii Prefecturii

O altă constatare e că registrul special de consemnare a contractelor de arendă, despre care legea stipulează că trebuie ținut tot de secretarul general al comunei, se află la primarul Sorban, personal, funcționara neavând acces nici la acest registru în care, de pildă, trebuia notat contractul de arendă declarat de Egri Katalin.

Raportul de control mai cuprinde o constatare halucinantă: Sorban s-a ascuns de juriștii Prefecturii, cum făcuse și în urmă cu o săptămână cu reporterii BIHOREANULUI. „S-a încercat discutarea problemei cu primarul care pe durata celor două zile nu a putut fi contactat, evitând discuția cu membrii echipei de control sub diferite pretexte”, arată Raportul.

„Primarul a pus-o pe secretară să ne spună să așteptăm, după care, profitând că am fost în alte birouri, a plecat”, spune unul dintre juriști. O adevărată sfidare a unei instituții a statului care tocmai asta trebuie să facă, să verifice inclusiv legalitatea activității primăriilor din județ...

După voia lui Sorban

Nicolae Cofar, viceprimar Lugașu de JosNu în ultimul rând, Raportul de control confirmă că angajații Primăriei refuză nejustificat eliberarea de acte, din ordinul lui Sorban. Viceprimarul Nicolae Cofar (foto) le-a spus juriștilor că fiecare cetățean trebuie să meargă la primar și doar în funcție de ce spune acesta „se preia cererea spre înregistrare și se eliberează adeverințele”.

Între victimele abuzurilor se află și Asociația Pădureana din Lugașu de Sus, care ceruse adeverință pentru subvenția de la APIA aferentă celor 138 hectare de pădure și 129 hectare de pășune pe care le deține, dar Țiburcă a refuzat, pe motiv că reprezentanții Asociației nu au prezentat statutul actualizat al acesteia și că „ar exista un proces” legat de composesorat. 

Motivul este, însă, o șicană a primarului, care a pus ochii și pe averea acestei asociații. „În toți anii am primit adeverința fără să ducem niciun statut actualizat. Dar anul acesta, Sorban, care nu este membru al composesoratului, s-a trezit că ar fi avut un unchi care ar fi fost și a organizat o ședință paralelă, să se pună președinte”, explică secretara composesoratului, Nicoleta Secară.

Altfel spus, când Sorban nu abuzează de funcție din răutate, o face din interes...


TAXĂ PE ABUZ
„Analiză” pentru amendă

Directoarea Cancelariei prefectului, Ligia Oala, afirmă că în urma Raportului de control „se analizează posibilitatea sancționării” edilului din Lugașu de Jos pentru refuzul eliberării de acte, dar amenda prevăzută de Codul Administrativ e infimă, între 300 și 1.500 lei. Pentru Sorban Levente, aceste sume nu înseamnă mai nimic.

Pe de altă parte, Prefectura ar putea extinde verificările și la AJPIS Bihor, pentru a lămuri dacă localnicii trecuți în Registrul Agricol cu proprietăți micșorate au primit ajutoare sociale, așa cum a recunoscut angajata Crina Țiburcă. Apoi, bineînțeles, să sesizeze procurorii asupra abuzului și falsurilor...

Primarul Sorban nu a răspuns solicitării scrise a BIHOREANULUI de a-și prezenta poziția față de constatările Prefecturii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!