Ca la fiecare scrutin electoral, liderii PSD Bihor au ieșit la vot duminică încă de la primele ore după deschiderea secțiilor de votare. Șefii organizațiilor județeană și municipală, singurii care candidează și pe locuri eligibile la Senat și la Camera Deputaților, Ioan Mang și Florian Bodog, s-au declarat optimiști, spunând că vor avea un scor mai bun decât la alegerile locale din septembrie.

"Se votează partidul, nu omul"

Cel mai matinal a fost Florian Bodog, preşedinte PSD Oradea şi actual parlamentar, cap de listă la Senat, care la ora 8.30 s-a prezentat la secţia de votare 144 amenajată la Imprimeria de Vest. Acesta a fost însoţit de fratele său, Alin Bodog. 

"Am votat astăzi pentru ca românii să poată să trăiască în siguranţă, să poată să meargă la şcoală în siguranţă şi pentru ca ei să fie fericiţi. Îmi doresc să înceteze orice dezbinare politică în România şi îmi doresc ca toţi politicienii să-şi desfăşoare activitatea în slujba cetăţenilor. Cred că PSD Bihor va avea un scor mai bun decât la alegerile trecute, pentru că aici se votează mai mult partidul, nu omul", a declarat Florian Bodog, chestionat de BIHOREANUL, ferindu-se însă să facă pronosticuri.

Steluţa la vot

Cu o jumătate de oră mai târziu, şi liderul PSD Bihor, Ioan Mang, a mers la Secţia de votare 136 amenajată în sediul Liceului German. La ora 9, el a apărut însoţit de soţia sa, Erica Mang, dar şi de candidata aflată pe locul doi pe lista PSD la Camera Deputaţilor, Steluţa Cătăniciu, deputat de Cluj. După ce li s-a măsurat temperatura şi au intrat în secţie, în câteva minute, cei trei şi-au pus buletinele de vot în urne.

"Am votat pentru siguranţa unui trai mai bun, pentru echilibru în judeţul Bihor şi în ţară", a spus Cătăniciu, candidat impus de liderii de la Bucureşti pe lista PSD Bihor.

Steluţa Cătăniciu (foto jos) a fost aleasă parlamentar de Cluj în 2012 pe listele PNL, iar în 2016 ca membru ALDE. În vara acestui acestui an, a anunţat că a demisionat din ALDE pentru a trece în partidul lui Dan Voiculescu, Partidul Puterii Umaniste, care în Parlament a activat în grupul PSD. Clujeanca este cunoscută ca fost vicepreşedinte al comisiei speciale care a modificat Legile Justiţiei, comisie condusă de PSD-istul Florin Iordache.

Bani de la partid 

La rândul său, Ioan Mang a declarat jurnaliştilor că speră să iasă cât mai mulţi oameni la vot. "Am votat pentru un trai mai bun şi o guvernare responsabilă. O guvernare care să ne aducă copiii în şcoli, să ne facă loc în spitale pentru bolnavi, o guvernare care să nu ne mai omoare cu zile. Cred că vom avea un scor mai bun decât la locale", a spus şeful PSD. 

După o campanie electorală în care s-a ferit de ieșiri publice, BIHOREANUL a profitat de ocazie să-l întrebe pe Mang dacă i se pare normal ca una dintre firmele pe care le controlează (Tipografia GrafX) să realizeze materialele publicitare de campanie ale PSD Bihor, care anul acesta au fost făcute în număr mare, fapt care ridică suspiciuni de conflict de interese. 

"Nu este firma mea, ci a domnului Mărginean Călin. Eu nu sunt asociat şi chiar dacă aş fi nu văd care ar fi problema", a răspuns politicianul. Cu toate acestea, pe lângă acţionarul majoritar al firmei, care este într-adevăr un anumit Călin Mărginean, celelalte două acţionare, care la un loc au 60%, sunt soţia şi fiica politicianului, Erica Mang, respectiv Claudia Ghiorghişor.