Liderul PNL Bihor, Ilie Bolojan, a votat duminică în jurul orei 8.30, la Secţia de Votare 126 din incinta Colegiului Naţional Emanuil Gojdu.

Preşedintele Consiliului Judeţean s-a prezentat la urne singur, purtând mască, şi a votat după ce şi-a dezinfectat mâinile şi a lăsat să îi fie măsurată temperatura de către omul de ordine postat la intrarea în clădire.

"Am votat pentru dezvoltarea ţării noastre şi pentru proiectele judeţului Bihor", le-a declarat liberalul jurnaliştilor la ieşirea de la urne.

Bolojan a îndemnat bihorenii să se prezinte la urne pentru că de votul de duminică depinde modul în care va fi administrată ţara în următorii ani.

"Votul de azi va influenţa semnificativ evoluţia României în următorii ani. Asta înseamnă că vom putea avea autostradă peste un an sau peste trei, un drum nou într-un an sau în patru, unele proiecte le vom putea avea sau nu le vom avea deloc. De aceea, votul fiecărui cetăţean este important pentru a hotărî modul în care va fi administrată România", a spus Bolojan.

Liderul PNL Bihor nu a exclus posibilitatea ca pandemia de Covid-19 să afecteze negativ prezenţa la urne.

"Cei ce se simt vulnerabili probabil că nu se vor duce la vot, dar sper într-o prezenţă bună, pentru că asta înseamnă legitimitate pentru viitorul Parlament, pentru viitorul Guvern", a spus Bolojan.

Liberalul a afirmat că atâta vreme cât cetăţenii respectă normele de protecţie sanitară, riscul de îmbolnăvire este limitat, "exact cum ne-am duce în oraş sau la alte activităţi curente".