Achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 2020 după ce cu trei ani înainte Curtea de Apel Oradea îl condamnase la 4 ani de închisoare într-un dosar al DNA, pentru luare de mită şi fals în declaraţii, pensionat anul trecut de pe funcţia de prim-adjunct al Parchetului Bihor, iar în primăvara asta intrat în politică, şi nu oricum, ci ca şef al PSD Beiuş, fostul prim-procuror Gligor Sabău tocmai a ratat intrarea în avocatură.

Bihorel a aflat că pe 2 aprilie acesta s-a prezentat la examenul de intrare în Barou, însă a luat doar 65 de puncte din 100, limita minimă pentru admitere fiind de 70 de puncte.

"Dacă nu intram în politică aş fi avut mai mult timp să învăţ pentru examen", şi-a explicat eşecul proaspătul politician, deja cunoscut prin faptul că îşi petrece zilele făcând campanie, cu gândul să candideze anul viitor la Primăria Beiuş.

Ceea ce, probabil, i-ar reuşi mai uşor decât să se chinuie cu avocatura, şi poate ar şi câştiga mai bine...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!