Roșioara termală (Scardinius racovitzai), o specie de pește unică în lume, continuă să supraviețuiască datorită eforturilor specialiștilor de la Muzeul Țării Crișurilor. Instituția orădeană a anunțat că, în primăvara acestui an, a reușit din nou reproducerea în captivitate a acestei specii dispărute din natură, în cadrul unei colaborări internaționale.
Peștii, crescuți în Vivariul muzeului, au rezultat dintr-un program susținut de Fondul Mohamed bin Zayed pentru Conservarea Speciilor din Abu Dhabi. La inițiativă au mai luat parte Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați, Grădina Zoologică Schönbrunn din Viena și Universitatea Maghiară de Agricultură și Științele Vieții din Gödöllő.
Roșioara termală este o relictă panonică ce trăia exclusiv în Lacul Pețea din Băile 1 Mai. După ce lacul a secat, în urma scăderii nivelului de apă termală, în perioada 2013-2014, specia a fost salvată în ultimul moment de Muzeul Țării Crișurilor, dar a fost ulterior declarată „dispărută din natură” de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN).
De atunci, singura soluție pentru salvarea speciei este conservarea ex situ - în afara habitatului natural. Prima reproducere reușită în captivitate a avut loc în 2014, iar toți peștii adulți expuși acum în Vivariul din Oradea provin din aceste generații.
În 2025, cercetătorii au reușit din nou inducerea reproducerii prin tehnici hormonale și controlul temperaturii, obținând ouă fertilizate și pui viabili. Aceștia sunt crescuți în condiții speciale în cadrul muzeului și reprezintă speranța pentru supraviețuirea unei specii pe cale de dispariție totală.
Roșioara lui Racoviță, melcul termal și nufărul termal erau cele trei specii endemice din lacul Ochiul Mare, „inima” rezervației Pețea din Sânmartin. Lacul a secat, iar odată cu dispariția habitatului natural, au dispărut din rezervație și cele trei specii. Totuși, nufărul termal și peștele Roșioara lui Racoviță au fost salvate, prin reproducerea lor în alte medii, mai precis la Muzeul Țării Crișurilor și la Universitatea din Oradea. Melcul termal a dispărut pentru totdeauna.