După ani de zile în care staţiunile Băile Felix şi Băile 1 Mai au depăşit record după record al numărului de vizitatori, culminând cu un vârf de 300.000 de turişti în 2023, vara aceasta s-a înregistrat o scădere. Diferenţa depăşeşte cu puţin marja de eroare a sondajelor de opinie.
"Conform statisticilor INS, anul acesta, în perioada ianuarie – iunie, cele două staţiuni au avut 100.600 de vizitatori, cu 3,5% mai puţini decât în aceeaşi perioadă a anului trecut", pune primarul de Sânmartin, Cristian Laza. Deşi mică, scăderea îngrijorează hotelierii, care se tem să nu devină un trend...
"O scădere de 3,5%"
Anul 2024 se anunţa unul bun pentru turismul balnear din Bihor. În ultimul deceniu, staţiunile Băile Felix şi 1 Mai s-au schimbat la faţă prin investiţii de peste 45 milioane euro făcute de administraţia locală şi operatorii turistici. Zonele centrale ale acestora au fost reabilitate cu bani europeni, aquaparkurile SCT Felix, President şi Perla au fost modernizate, ştrandul Venus din 1 Mai a fost redeschis, hoteluri, precum Termal, au fost reabilitate. Premisele erau bune. "Sper ca anul acesta să atingem din nou recordul de 300.000 de vizitatori din 2003", spunea la deschiderea sezonului estival primarul Cristian Laza (foto).
Primele date oficiale sunt, însă, îngrijorătoare. În prima jumătate a anului, în comuna Sânmartin au fost înregistraţi oficial 100.600 de vizitatori, cu aproape 3.600 de turişti mai puţini decât în aceeaşi perioadă a 2023. "Vorbim de o scădere de circa 3,5%, care sperăm că va dispărea până la sfârşitul anului", spune Laza.
Războiul şi inflaţia
Cauzele scăderii sunt multiple. "Există un trend naţional de scădere a turismului intern. Atmosfera asta apocaliptică cu războiul din Ucraina şi cu criza anunţată pentru anul viitor a făcut mulţi turişti să aleagă destinaţii din străinătate", consideră Laza.
Trendul a fost adâncit şi de inflaţia din România, cea mai mare din UE, spre deosebire de alte ţări europene unde s-a înregistrat chiar o scădere a preţurilor.
România şi-a creat o imagine de destinaţie scumpă. "În primăvară, când a apărut această idee, le-am cerut operatorilor turistici cu care lucrăm să compare tarifele hotelurilor noastre cu cele practicate în 7-8 destinaţii din Europa, printre care Grecia, Italia şi Spania. Comparând acelaşi gen de hoteluri, suntem mai ieftini decât concurenţa din străinătate", spune directorul complexului hotelier President, Dumitru Fechete (foto).
Mai puţini turişti străini
Conform evidenţelor hotelierilor, în cele două staţiuni, gradul de ocupare peste vară a fost în medie de 80%. Procentul este mai mic cu aproape 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Efectele au fost accentuate şi de reducerea numărului de turişti străini.
"În mod tradiţional, Băile Felix erau o destinaţie pentru turişti din Germania, Israel şi ţările nordice, dar anul acesta şi numărul acestor vizitatori a fost mai mic decât în alţi ani", spune directorul celui mai mare operator, SC Turism Felix, Răzvan Pârjol (foto, sursa: Inquam Photos, Ilona Andrei).
Trebuie ceva nou
Deşi uşoara scădere a turismului în staţiuni vine după o perioadă cu un record de vizitatori, fenomenul îi îngrijorează pe hotelieri. "Urmează o perioadă de extrasezon în care, probabil, vom recupera pierderea şi vom încheia anul cu acelaşi număr de vizitatori ca în 2023, dar pentru noi asta înseamnă stagnare. Este un trend care ne îngrijorează", zice Fechete.
După o perioadă de explozie, în care Băile Felix au fost supranumite "Mamaia de Oradea", operatorii din industria ospitalităţii se tem să nu aibă aceeaşi soartă. "Mamaia era considerată acum 7-8 ani «Ibiza de România», un pol al distracţiei care atrăgea inclusiv turişti din străinătate, pentru ca apoi să dispară după greşeli în lanţ: hotelierii au mers cu preţurile în sus, nu s-au mai făcut investiţii şi publicitate, iar urbanismul a fost scăpat de sub control", spune directorul President.
Staţiunile au nevoie de un imbold. "În turism trebuie să vii tot timpul cu ceva nou. Avem cel mult 5 ani ca să luăm măsuri. Dacă după o fază de stagnare începem să scădem ca destinaţie, va fi foarte greu să ne redresăm", avertizează Fechete, care crede că staţiunile au nevoie de atracţii suplimentare, cum ar fi aquapark, parc de aventură şi posibilităţi de petrecere a timpului liber.
Soluţii pentru "capetele de sezon"
De aceeaşi părere este şi directorul SCT Felix, care caută soluţii de valorificare a "capetelor de sezon" din octombrie până în decembrie şi din ianuarie până în martie. "Vara este bine acoperită. În ştandul Venus, de exemplu, avem pe săptămână peste 2.600 de vizitatori pe zi, iar în weekend numărul lor trece de 4.600 de vizitatori. Nu vrem să transformăm staţiunile în ştranduri de vară, ci să le extindem funcţionarea şi în afara sezonului cald", spune Răzvan Pîrjol.
SCT Felix îşi doreşte încurajarea turismului de wellness, care nu ţine de anotimp. "Avem avantajul calităţilor deosebite ale apei termo-minerale care ar putea fi valorificate într-un centru de wellness şi detox. Noi, românii, nu avem încă cultura prevenţiei bolilor, dar ea va apărea".
Un atu al zonei îl constituie climatul. "Încep să revină diferite federaţii sportive în Felix pentru cantonamente. Chiar dacă nu putem dezvolta o bază sportivă multifuncţională, pentru că standardele sunt foarte ridicate, sportivii au la dispoziţie pista pentru alergare din Felix, iar pentru sezonul rece vrem să acoperim cu balon bazinul olimpic din ştrandul Venus, astfel încât să poată fi folosit pentru antrenamente şi cursuri de înot", explică Pîrjol.
În paralel, SCT Felix analizează varianta francizării a trei dintre hotelurile sale - Internaţional, Termal şi Nufărul - pentru a face parte din una sau mai multe reţele internaţionale, capabile să le pună în valoare. "Suntem în faza finală de alegere a francizorului şi a primului hotel care va intra în renovare. Lucrările ar trebui să înceapă în extrasezon, pentru ca în vara anului viitor să se apropie de finalizare", spune directorul.
"Pregătim noi proiecte"
Primarul Cristian Laza vede declinul uşor al turismului în zonă ca unul provizoriu. "Pentru anii următori vrem să ajungem la 500.000 de turişti pe an. Nicio staţiune din România nu are potenţialul de creştere al Băilor Felix, unde se poate face turism tot anul. Pentru asta pregătim noi proiecte".
Odată renovate zonele centrale ale celor două staţiuni, Primăria Sânmartin pregăteşte refacerea zonelor verzi existente. "Avem o finanţare de 5 milioane de euro pentru reamenajarea zonelor verzi din Băile Felix, Betfia, Cihei, Cordău şi Sânmartin. Acum lămurim problemele de proprietate, ca să putem organiza licitaţia până în decembrie", adaugă edilul.
În paralel, Primăria face demersuri pentru înfiinţarea unui parc de aventură, cu tiroliene şi trasee aeriene, printre copaci, în pădurea din Băile Felix, începând din dreptul hotelului Internaţional până în curba de lângă hotelul Padiş. Investiţia, estimată la 300.000 euro, ar putea finanţată de la bugetul local. "Căutăm soluţii pentru a prelua pădurea de la Romsilva sau, dacă nu se poate, să intrăm într-un parteneriat. Lucrările ar putea începe la începutul anului viitor, iar parcul să fie funcţional cel târziu în 2026", spune Laza.
Un nou aquapark
Cel mai mare proiect vizat de administraţia locală îl constituie, însă, construirea unui aquapark (foto) întins pe circa 10 hectare, pe dealul dintre staţiunile Felix şi 1 Mai. "Avem promisiunea unei finanţări de 10 milioane euro prin POR. Sper să semnăm contractul de finanţare până la finalul acestui an, urmând ca lucrările efective să înceapă în 2025", spune primarul.
Estimat la o valoare totală de peste circa 40 milioane euro, aquaparkul cu 5.000 de locuri ar fi cel mai mare din zonă şi ar urma să fie dat în folosinţă etapizat, începând din 2026. Astfel, le-ar oferi turiştilor noutăţi mai multe veri la rând. "Conform proiectului, aquaparkul, dotat cu bazine de diferite adâncimi şi tobogane, va avea terenuri de tenis şi volei, iar în vecinătatea lui va funcţiona un parc de distracţii", afirmă Cristian Laza.
Revitalizarea turismului nu se poate face fără eforturi, proiecte şi cheltuială...
RENOVARE CU DE-A SILA
Fără blocuri în staţiune!
După amânări repetate, conducerea Primăriei Sânmartin pregăteşte pentru anul viitor supraimpozitarea clădirilor aflate în degradare, care urâţesc imaginea staţiunii. Lista este deschisă de hotelul Crişana, al fraţilor Micula, odinioară o perlă a staţiunii, folosit pentru protocol de protipendada comunistă, azi o ruină. "Avem în cele două staţiuni cam 10 clădiri care necesită reabilitare de urgenţă. În această toamnă proprietarii vor fi notificaţi, iar dacă nu vor face demersuri pentru începerea lucrărilor, de anul viitor vor fi supraimpozitaţi cu 500%", anunţă primarul Cristian Laza.
O problemă mult mai greu de soluţionat o reprezintă renovarea ruinelor fostelor clădiri din centrul staţiunii, situate pe terenul SCT Felix, pentru că au fost clasate ca monumente istorice. "În momentul de faţă se fac studii pentru a vedea dacă se mai pot reface sau vor trebui declasate", spune primarul.
Tot în domeniul urbanismului, Consiliul Local a hotărât să interzică, din acest an, construirea de blocuri în Băile Felix şi Băile 1 Mai, pentru a proteja aspectul celor două staţiuni. Dezvoltatorii imobiliari vor trebui să se reorienteze către alte zone ale comunei.