Lucrările de construire a pasajului subteran din faţa Gării Centrale din Oradea au stârnit noi nemulţumiri. Riveranii din zona autogării de pe Bulevardul Ştefan cel Mare, acum izolată de săpături, au reclamat municipalităţii accesul îngreunat de maşinile parcate şi deranjul provocat de claxoanele autobuzelor. În paralel, constructorii au început turnarea plăcii superioare a pasajului, dar mai au de executat piloţi şi lucrări la rampa dinspre autogară.
Treziţi de claxoane
Locuitorii de pe Bulevardul Ştefan cel Mare au reclamat prin intermediul aplicaţiei Oradea City Report că maşinile parcate în intersecţia cu strada Sfântul Ladislau blochează accesul transportului în comun în sensul giratoriu de la intersecţia celor două străzi.
"La ora 4:50 dimineaţa autobuzele care voiau să ajungă în staţie au început să claxoneze şi tureze motoarele deoarece nu puteau vira de maşinile parcate, au format cozi, şi ne-au trezit pe toţi din blocurile vecine!", a transmis municipalităţii, luni, un riveran.
Reclamantul s-a plâns că situaţia durează de la începutul lunii.
"În 2 octombrie ne-aţi spus că transmiteţi constructorului să ne ajute cu eliberarea locului astfel încât să poată ieşi riveranii. Vă ataşez poze la trei săptămâni distanţă să vedeţi că nu s-a luat nicio măsură", a arătat orădeanul (foto jos).

Şantierul deschis în 22 mai pentru construirea pasajului subteran din faţa staţiei CFR s-a extins în a doua jumătate a lunii iulie dincolo de intersecţia cu strada Berzei, până pe Bulevardul Ştefan cel Mare.
Începând din 24 iulie, sensul giratoriu din apropierea Gării a fost mutat cu circa 180 de metri, la intersecţia cu strada Sfântul Ladislau, pentru a face loc lucrărilor.
Săpăturile pentru reţele au blocat în ultimele săptămâni accesul în autogara OTL, iar materialele şi utilajele constructorului au ocupat parcarea din faţa blocului.
Seara, după apusul soarelui, trotuarul din faţa imobilelor se cufundă în întuneric, iluminatul public fiind dezafectat. Doar iluminatul fostului peron al staţiei OTL mai luminează intrarea în şantier.

La limită
Spaţiul este atât de îngust încât autobuzele sunt nevoite să facă şi trei manevre pentru a putea întoarce în sensul giratoriu amenajat provizoriu la intersecţia Bulevardului Ştefan cel Mare cu strada Sfântul Ladislau.
"Dată fiind trama stradală, un autobuz, care are nevoie de 13,5 metri să întoarcă, trece prin giraţie la limită. Cum locurile din zonă sunt limitate, dacă riveranii sau cei care vin cu treabă în zonă parchează în intersecţie, circulaţia se blochează", a declarat pentru BIHOREANUL directorul tehnic al OTL, Marius Nicoruţ.
Autogara care deserveşte autobuzele interjudeţene, intrajudeţene, cele ale OTL, precum şi taxiurile, este extrem de aglomerată.
"În fiecare zi prin zonă trec zeci de autobuze şi de autocare. Fiind un terminal cu acces limitat, toată lumea se înghesuie pe acolo, iar frustrările afectează locuitorii zonei", a declarat Nicoruţ.

"Vom discuta în Comisia de circulaţie"
Având în vedere configuraţia locului, reprezentanţii municipalităţii au cerut constructorului să ia măsuri pentru eliberarea spaţiului. Soluţiile sunt însă limitate.
"Suntem în plin şantier. Încercăm să amenajăm spaţiul cât de mult putem pentru ca accesul auto la limita lucrărilor să fie cât mai simplu", a declarat directorul tehnic al Primăriei Oradea, Sebastian Marchiş.
În cazul blocajului din zona Bulevardului Ştefan cel Mare, o soluţie ar fi amendarea şoferilor care îşi lasă maşinile pe marcajul haşurat, unde parcarea este interzisă, în paralel cu grăbirea lucrărilor din zonă. Deocamdată, municipalitatea nu a anunţat o măsură concretă pentru eliminarea blocajelor.
"Vom discuta această situaţie în şedinţa Comisiei de circulaţie de joi să vedem ce măsuri putem lua", a spus directorul Marchiş.
Chiar dacă municipalitatea va găsi o soluţie pentru deblocarea accesului, riveranii vor avea de suportat în continuare disconfortul provocat de şantier.
În dreptul autogării urmează să fie executate lucrări la rampa viitorului pasaj subteran, inclusiv săpături şi foraje pentru piloţii care vor forma pereţii de susţinere.
Şantierul va avansa până în apropierea accesului dintre blocuri, îngustând şi mai mult spaţiul disponibil pentru circulaţie.
Lucrări în curs
În vreme ce riveranii reclamă blocajele de la suprafaţă, constructorii au continuat execuţia structurii pasajului subteran.
Lucrările au avansat dinspre strada Săvineştilor către Gară, dar mai sunt de executat ultimii dintre cei circa 1.500 de piloţi foraţi, inclusiv în zona viitoarei rampe de acces.
"Primul tronson al plăcii superioare a fost turnat în apropierea străzii Săvineştilor, cel de-al doilea în continuarea acestuia, spre clădirea gării, iar în momentul de faţă se fac pregătirile pentru turnarea celui de al treilea tronson din Piaţa Bucureşti", a declarat pentru BIHOREANUL directorul tehnic al Primăriei, Sebastian Marchiş.
Lucrările vor avansa şi spre intersecţia Bulevardului Ştefan cel Mare cu strada Sfântul Ladislau, inclusiv în zona accesului către blocurile de lângă autogară.
În paralel, în apropierea Liceului Ortodox, constructorii au executat primele tronsoane ale noii linii de tramvai. "Liniile au fost deja puse în zonele în care lucrările din subteran s-au încheiat. Pe porţiunea aceea vor mai exista ceva lucrări de termoficare dar nu unde s-a lucrat deja", a spus Marchiş.

(foto Facebook / Primăria Oradea)
Printre săpături
Nemulţumirile locuitorilor de pe Ştefan cel Mare vin după alte probleme provocate de acelaşi şantier.
La începutul lunii octombrie, BIHOREANUL a relatat că săpăturile unui şanţ adânc de peste 5 metri au izolat şapte imobile de pe strada Republicii, lăsându-le fără acces auto şi iluminat public şi îngreunând inclusiv intervenţiile serviciilor de urgenţă şi colectarea deşeurilor.
Ulterior, constructorii au amenajat în şantier o rampă pentru accesul autoturismelor şi au montat iluminat public provizoriu.
Pasajul de la Gară, construit de o asociere condusă de firma Selina, va avea o lungime de 566 de metri, dintre care circa 380 de metri în subteran.
Contractul de execuţie are o valoare de circa 83,9 milioane lei, fără TVA, şi un termen de 22 de luni, însă constructorul şi-a asumat deschiderea circulaţiei în toamna anului 2027.