La două săptămâni după ce a obținut toate avizele și autorizațiile necesare, CJ Bihor a anunțat marți că a emis ordinul de începere a lucrărilor pe 8 din 17 kilometri ai Inelului Rutier Metropolitan Oradea.

Este vorba despre lotul 2 al șoselei, cuprins între Oșorhei și Băile Felix, care va ocoli localitățile Oșorhei, Cheriu, Băile 1 Mai și Băile Felix, urmând să aibă o lungime de 7,962 km.

„Cea mai complexă lucrare pe acest tronson este viaductul ce traversează zona de acumulare și drumul comunal spre Betfia. Zona în care (n.r. – viaductul) va traversa drumul este în amonte de stațiunea 1 Mai. Într-o primă etapă se vor executa forajele și fundațiile pentru pilonii acestuia. În condițiile în care nu vor fi întârzieri cauzate de relocarea a două rețele electrice de înaltă tensiune, în toamna anului viitor lucrările vor fi terminate”, a transmis președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.

Potrivit unui comunicat al administrației județene, firma PORR Construct, care a câștigat licitația pentru realizarea acestui tronson al noului drum, a început organizarea de șantier și lucrările pregătitoare, adică decopertarea stratului vegetal, pregătirea terenului pentru amplasarea forezei și amenajarea drumului de acces, având la dispoziție 18 luni pentru a finaliza lucrarea.

În ce privește celălalt tronson al Inelului Rutier Metropolitan, cu o lungime de 9 km, cuprins între viaductul ce va fi construit peste DN 76 Oradea - Deva la ieșirea din Băile Felix, CJ Bihor precizează că ordinul de începere a lucrărilor va fi emis în zilele următoare, între timp asocierea care a câștigat licitația – formată din firmele Asfamixt (Oradea), OPR Asfalt (Timișoara) și Dacia Faber (Cluj) - realizând organizarea de șantier.

Centura metropolitană, în lungime totală de 17 km, va ocoli sudul Oradiei și localitățile Oșorhei, Băile Felix, Băile 1 Mai și Nojorid, conectând DN1 Oradea - Cluj, DN 76 Oradea - Deva și DN 79 Oradea - Arad.

Șoseaua, care va avea regim de drum județean, va avea câte o bandă pe sens, iar obiectivul de investiții este finanțat, la inițiativa CJ Bihor și Primăriei Oradea, prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, 80% din contravaloare provenind din alocările guvernamentale, iar diferența fiind contribuția administrațiilor județeană și municipală.

Pentru realizarea proiectului, CJ Bihor a încheiat protocoale de colaborare cu primăriile Oradea, Oșorhei, Sânmartin și Nojorid.

Proiectul a fost aprobat de aleșii bihorenilor în septembrie 2022, după ce anterior fusese blocat de opoziția consilierilor județeni ai PSD, în cele din urmă doi dintre aceștia votând alături de consilierii județeni ai PNL pentru realizarea lui.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!