„Satul latinilor”: Povestea Olosigului, așezarea în jurul căreia s-a clădit Oradea, de la începuturile medievale până azi (FOTO)

• Vechiul centru al Oradiei, din zona actualului Parc Traian, s-a format și dezvoltat datorită călugărilor catolici veniți din Franța și Flandra
• Olosigul, partea de pe malul drept al Crișului Repede a centrului orașului, a avut de înfruntat o invazie otomană și a cunoscut cucerirea habsburgică, înflorind după construirea a numeroase clădiri administrative, educative și sanitare

Alături de Velența, de zona Cetății din jurul său și de Orașul nou, Olosig este una dintre cele mai vechi așezări care au ajuns să compună Oradea modernă.

BIHOREANUL vă arată povestea sa, de la începuturile medievale și mergând până în epoca noastră.

Cetatea latinilor 

Apariția Olosigului este legată, potrivit istoricului Liviu Borcea, de sosirea aici a călugărilor prepoziturii Sf. Ștefan, aduși din Prémontre, Franța, de către regele Ungariei, István al II-lea (secolul XII). Înființarea prepoziturii a stimulat venirea multor altor „latini” din Flandra, care au întemeiat un „sat al latinilor”, menționat ca Villa Latinorum (Waradiensium) în Registrul de la Oradea, un document juridic din secolul XIII.

Așezarea a fost cunoscută ulterior ca Olaszi - zonă locuită de italieni, „latini” și valoni (vorbitori de limbă romanică din nordul Franței), toponim răspândit în Ungaria și Transilvania. Istoricul Titus Roșu arăta că numele anterior al așezării fusese Belland, menționat în cronica lui Anonymus, iar prima mențiune oficială a Olosigului data din 1215.

La cumpăna secolelor XIII-XIV în Olosig se așezau eremiții augustini, care au întemeiat o mănăstire la ieșirea din localitate către Episcopia Bihor (Biharpüspöki). Până în secolul XVII Olosigul s-a dezvoltat într-o palancă - o cetate patrulateră înconjurată de ziduri și turnuri de apărare, cu drumuri interioare trasate drept, paralel și perpendicular. Latura cea mai lungă se afla pe malul Crișului, vizavi de civitasul de la vestul Cetății Oradea (foto).

Titus Roșu aprecia că Olosig era o localitate mare, întinsă de la poalele dealurilor Oradiei până în zona luncii Crișului (Rét), aproximativ strada Menumorut de azi, fiind străbătută de pârâul Paris, ce izvora de pe dealuri. Stampele de epocă indică o întindere până puțin după actuala stradă a Republicii.

Sub atacul tunurilor

Așezarea Olosig cuprindea cam 100 de case, cu vreo 500 de locuitori, și o biserică, a Sf. Egidiu, hanuri și cârciumi. Localnicii creșteau animale, iar în jur erau terenuri agricole.

În secolele XVI-XVII, Olosigul a fost martorul mai multor atacuri, începând cu cele otomane din 1598 și 1660, care au fost și cele mai devastatoare. În iulie 1660, o parte a oștilor lui Köse Ali pașa, care urmăreau să cucerească zona, au atacat dinspre nord, provocând daune clădirilor din Olosig prin lovituri repetate de tun, eveniment reprodus într-o stampă (foto).

Au urmat trei decenii de ocupație otomană, dar și de reconstrucție, când aici ajungeau negustori din Balcani, Orientul Mijlociu și India. Călătorul turc Evlia Celebi descria Olosigul ca fiind apărat cu zid și șapte turnuri, cu două porți - una către sud și alta spre est. Așezarea avea 300 de case, două cafenele, cinci prăvălii, un han, două școli, o geamie și trei moschei. În piață se vindeau pâine albă de grâu, struguri, pepeni, varză, prune și cărnuri.

Imperiul Habsburgic, aflat în ofensivă, făcea primele eforturi să cucerească Oradea în 1686, prin cavaleri comandați de Corbelli, care a atacat Olosigul, fără reușită. Abia în toamna lui 1691, palanca Olosig a fost ocupată de austrieci, după bombardamente severe de artilerie. Au urmat, imediat, și celelalte teritorii orădene, cucerirea austriacă însemnând recatolicizarea acestora.

„Orașul călugărilor” 

Zidurile de piatră ale Olosigului ar fi dispărut în perioada otomană, căci comandantul austriac Ludwig von Baden descria apărarea așezării ca un zid de scânduri întărit cu pământ, cu un șanț de apărare, care se umplea doar la ploi.

Olosigul trebuia reconstruit și repopulat, așa că în 4 decembrie 1691 împăratul austriac Leopold I a emis un privilegiu: 114 case erau reparate, iar moscheile demolate. În 1693 se construia o biserică romano-catolică. Distrusă în 1703, dar refăcută în 1711, ea a servit trei decenii drept catedrală. În prezent este biserica ortodoxă Sfânta Treime.

În Olosig s-au stabilit și ordine călugărești precum cel al franciscanilor, care în al doilea sfert al secolului XVIII și-a ridicat o biserică în colțul actualelor străzi Republicii și Dunărea. În 1901, în locul ei se construia una nouă, azi Pogorârea Sfântului Spirit, cunoscută și ca biserica Barátok (a „prietenilor”, cu referire la călugării care au fondat-o). Peste drum, Ordinul Mizericordian a construit un spital cu o farmacie care a funcționat până la începutul anilor 2000, azi fiind muzeu. În 1772-1774 Ursulinele au ridicat și ele o mănăstire în colțul actualelor străzi Republicii și Moscovei, cu o biserică (foto), în prezent Liceul Teoretic Ady Endre. La fel, Ordinul Paulin a edificat un stabiliment pe actuala stradă Roman Ciorogariu, preluat de Ordinul Premonstratens în 1808 și extins în 1874.

Conform unor conscripții publicate de istoricul Cristian Apati, în 1786 în Olosig existau 165 case. În jurul anului 1800 numărul lor ajungea la 188, cu 1.183 locuitori. Pe lângă catolici, apar și români ortodocși, în număr de 87 în anul 1.811.

De la baroc la secession 

În secolul XVIII, rețeaua stradală a Olosigului lua forma moștenită până azi, cu o piață centrală (azi Parcul Traian), străzi adiacente și una mare/principală (Nagy/Fő), care făcea legătura între târgul din Orașul nou (azi Piața Unirii) și ieșirea spre Episcopia-Bihor. Pe malul Crișului era croită o alee, devenită mai târziu Parcul Mileniului, apoi Eminescu, azi Libertății.

În partea nordică, în al treilea sfert al secolului XVIII se construia, la dorința împărătesei Maria Tereza, complexul baroc de clădiri al Episcopiei Romano-Catolice: sediul, noua catedrală episcopală, locuințele canonicilor și școala catolică (foto). Palatul episcopal era terminat în 1777, catedrala doi ani mai târziu, iar locuințele în 1750-1875. În apropiere a fost creat un cimitir, extins și activ până spre jumătatea secolului XX, în prezent parc.

Olosigul devenea oficial parte a Oradiei în 1860 și venea cu un nou element de dezvoltare - gara mare și calea ferată către Pesta (1858), apoi spre Cluj (1870). Întreaga stradă principală, numită după 1900 Rákóczy Ferenc, avea să fie reclădită, prim-planul luându-l stilul secession, prin construirea de imobile cu magazine și apartamente pe două-trei etaje. Era o stradă populară, cu cafenele și hoteluri, iar din 1906 orădenii puteau circula pe aici cu tramvaiul din noua piață Bémer (în prezent Ferdinand) până la gară.

Istorie pentru azi 

Cartierul Olosig s-a dezvoltat în prima jumătate a secolului XX. Suprafața i-a crescut prin dezvoltarea de noi străzi cu case atât către dealuri, cât și în lunca Crișului. Apărea un nou parc înspre sediul episcopal romano-catolic - Schlauch, ulterior Carmen Sylva, acum Petőfi Sándor. Pârâul Paris era întubat în 1913 (foto), deasupra fostei albii apărând noi străzi (Enescu, Brașovului, Praporgescu, Bicazului, Rovine, V. Babeș), cu vile secession, neo-românești și moderniste. În spatele Tribunalului se deschideau străzile Schubert, Gh. Dima și Coriolan Pop (azi Snagovului).

A continuat construirea de noi clădiri pe străzile principale, iar în anii 1950-1980 se deschidea un nou bulevard, azi General Magheru, cu linie de tramvai și blocuri de locuințe. Strada Republicii a devenit parțial pietonală în 1980, odată cu ridicarea de clădiri noi în locul unor case vechi.

Olosigul și-a păstrat caracterul istoric prin prezervarea tramei stradale și a fondului construit. Numeroase clădiri sunt clasate ca monumente istorice - complexul baroc, gara, Palatul Poștelor, Palatul Finanțelor Publice și cel al Justiției, palatele Stern și Moskovits, Casa Comitatului ș.a. Cu unele excepții, inserțiile de clădiri cu funcțiuni locative, educative și economice au completat locul, rămas un ansamblu funcțional și aspectuos până azi.

INSTITUȚIILE OLOSIGULUI

Educație, sănătate, cultură

Atât în vremea când era o localitate distinctă, cât și de când este cartier, Olosigul a găzduit instituții importante. Este de amintit, de pildă, Academia de Drept, mutată în clădirea extinsă a mănăstirii Premonstratens (foto) în 1874. Înființată cu patru ani înainte, Academia pregătea avocați și personal, funcționând până în 1934, când a rămas Facultate de Drept și a fost mutată la Cluj. În aceeași clădire funcționa și Liceul Premonstratens, desființat în 1923, acum găzduind Colegiul Național Mihai Eminescu.

De asemenea, în Olosig funcționa Liceul de fete, acum Școala Gimnazială Oltea Doamna. Pe strada R. Ciorogariu (fosta Úri) activează de la jumătatea secolului XIX Poșta, iar pe fosta Rákóczy (azi Republicii) era construit în 1899 Palatul Finanțelor Publice (ulterior „Policlinica Mare”, în curând sediu al Consiliului Județean Bihor). În același an, în Piața Bémer (azi Ferdinand) se ridicau Teatrul și Bazarul, iar în spate Cercul Catolic (acum Filarmonica de Stat).

Olosig găzduia și zona sanitară a urbei, de pe actuala stradă Republicii până pe Pasteur, cu fostul spital al mizericordienilor și actualele spitale Avram Iancu, de Neuropsihiatrie și Județean”. În apropierea gării se găsea vechiul muzeu (acum Palatul Copiilor).