Constructorii municipalităţii orădene se luptă să „absoarbă” până la termenul limită de la sfârşitul anului fondurile europene alocate în ciclul de finanţare 2014 – 2020.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, amenajarea primei clădiri din Piaţa Mare, numite și Corpul 1, este realizată în proporţie de 65%.
Executanţii au de pus în operă, în următoarele două săptămâni, lucrări în valoare de 1,5 milioane euro pentru a cheltui fondurile europene alocate.
Rest de executat: 35%
„Lucrările de transformare a Pieţei Cetate într-un centru de afaceri cu produse agricole şi nu numai, după modelul Pieţei Rogerius, au avansat în ultima lună, stadiul de realizare a primului corp ajungând la 65%", se menționează în comunicat.
În prezent, constructorii lucrează, printre altele, la structura de rezistenţă a rampei şi pasajului către viitoarea parcare subterană, care va fi sub corpul C2, și la amenajarea Corpului C1.
„Se forează pentru asigurarea încălzirii clădirii cu energie geotermală și, totodată, sunt în curs realizarea acoperişului, instalaţiile interioare şi lucrările la reţelele exterioare şi la tâmplăria exterioară”, a transmis Primăria Oradea.
Printre altele, până acum, constructorii au ridicat zidăria de cărămidă a clădirii, au montat acoperişul şi au executat staţia de pompare pentru rezervorul de apă.
O investiţie, două etape
Lucrările de amenajare a viitorului centru de afaceri cu produse alimentare de pe amplasamentul Pieţei Mari, blocate luni de zile pe fondul unui proces între municipalitate şi Ministerul Culturii, au fost împărţite în două etape.
În prima etapă, cofinanţată din fonduri europene, pe lângă refacerea clădirii C1, distruse în incendiul din 2020, constructorul are de amenajat 50 locuri de parcare, staţiea de pompare a apei în caz de incendiu şi accesul dinspre bulevardul Nufărul către parcarea subterană.
În cea de-a doua etapă, programată pentru anul viitor, va fi amenajată clădirea C2, care va avea spaţii de comercializare a produselor agro-alimentare şi două săli de instruire pentru antreprenori, care vor avea în subteran o parcare cu 161 de locuri. Această investiție va fi realizată, în schimb, cu bani de la bugetul local.
Mai au de atras 1,5 milioane euro
Pentru a nu pierde din banii europeni alocați acestei etape, constructorii trebuie să avanseze cu lucrările astfel încât să mai deconteze, până la finalul anului, o sumă mare: 1,5 milioane de euro.
"Până la sfârşitul anului trebuie să facem plăţi de 4,5 milioane euro pentru a atrage toţi banii europeni alocaţi prin proiect. Până astăzi am făcut plăţi în valoare de 3 milioane de euro", a declarat pentru BIHOREANUL, directorul adjunct al Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, Ovidiu Guler.
Potrivit directorului adjunct, în cele două săptămâni rămase până la finalul anului 2023 constructorii vor reuşi să finalizeze lucrările necesare pentru a atrage toţi banii alocaţi. "Am discutat cu constructorul un calendar de execuție astfel încât să putem atrage fondurile europene nerambursabile", a spus Guler.
Pentru ambele etape, costurile lucrărilor de amenajare a centrului de antreprenoriat cu produse agricole se ridică la 77 milioane lei. Lucrările au fost atribuite în primăvară unei asocieri de firme conduse de Madlev Cons.