Constructorii montează tablierul viitorului pasaj peste sensul giratoriu de la intrarea în parcul industrial din Calea Borşului. Montarea grinzilor metalice care vor forma structura pasajului urmează să fie finalizată în următoarele două săptămâni.
Se montează grinzile metalice
"Întreg tablierul a fost adus în şantier, iar în prezent se lucrează la montarea grinzilor metalice. Aceste lucrări ar urma să se finalizeze în circa două săptămâni", a declarat pentru BIHOREANUL directorul tehnic al Primăriei Oradea, Sebastian Marchiş.
În paralel, potrivit unui comunicat al municipalităţii, constructorii au montat culeele de la cele două capete ale pasajului, iar în prezent amenajează rampa de urcare pe acesta dinspre Borş.
În cadrul proiectului se va amenaja și un drum colector lung de 2,2 kilometri, paralel cu Calea Borşului, şi o cale de legătură între drumul colector şi terminalul intermodal din vecinătatea gării Episcopia.
"Primul tronson din drumul colector a fost asfaltat, urmând ca într-o săptămână să fie asfaltaţi toţi cei 900 metri ai drumului, după care traficul va fi relocat pe drumul colector, direcţia înspre Borş, pentru a continua lucrările la rampe", se menţionează în comunicatul Primăriei.
"Cozile de maşini vor dispărea"
După cum BIHOREANUL a mai scris, lucrările la viitorul pasaj din zona industrială provoacă ambuteiaje la orele de vârf, când ies sau intră la muncă miile de angajaţi ale firmelor de aici.
Cozile de maşini se formează în dreptul şantierul pe sensul de mers către Oradea, pentru că aici traficul rutier este deviat de pe Calea Borşului, unde se desfăşoară pe două benzi, prin parcul industrial, unde se circulă pe o singură bandă pe sens (foto jos).
Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, ambuteiajele ar putea să dispară spre sfârşitul săptămânii viitoare.
"Constructorul şi-a asumat amenajarea la capătul rampei dinspre Oradea a unui drum provizoriu, din balastru, peste spaţiul verde dintre parcul industrial şi Calea Borşului. Drumul de legătură ar urma să devină funcţional cel târziu săptămâna viitoare. Cozile de maşini care se formează în jurul orelor 14 şi 16 vor dispărea", a explicat directorul tehnic Sebastian Marchiş.
Cu predare înainte de termen
Lucrările de amenajare a pasajului suprateran de deasupra sensului giratoriu de la intrarea în parcul industrial au fost atribuite anul trecut, pentru suma de 53,7 milioane lei, către o asociere de firme reprezentată de Freyrom.
Construcţia pasajului, finanțată din fonduri europene, începută în decembrie anul trecut, a fost licitată la pachet cu construcţia unui drum colector, lung de 2,2 kilometri, de-a lungul şoselei din Calea Borşului, şi amenajarea unui drum de legătură între drumul colector şi terminalul intermodal din vecinătatea gării Episcopia.
Termenul contractual de predare a lucrărilor este abia anul viitor, dar executantul şi-a asumat deschiderea circulaţiei pe pasaj şi drumurile colectoare încă din luna septembrie a acestui an.