Camera Deputaților a adoptat, ca for decizional, un proiect de lege care prevede transferarea tuturor unităților sanitare din subordinea Ministerului Transporturilor către alte instituții cu rețele sanitare proprii, precum Ministerele Apărării și Internelor, SRI, SIE și STS, unor instituții de învățământ superior ori unor autorități locale.

Spitalul CFR din Oradea este „disputat” atât de către municipalitate, cât și de Universitate, care au depus documentații pentru a-l prelua.

Transporturile, fără spitale

În total, potrivit proiectului de lege adoptat marți, vor fi transferate 15 spitale din subordinea Ministerului Transporturilor în subordinea altor instituții cu rețele sanitare proprii.

Pe lângă spitalul CFR din Oradea, este vorba și despre spitalele clinice Witting și CF nr. 2 din Bucureşti, spitalele clinice CF din Iași, Cluj, Timișoara și Constanța, precum și spitalele generale CF din Ploieşti, Galaţi, Braşov, Paşcani, Simeria, Craiova, Sibiu și Drobeta-Turnu Severin.

În conformitate cu actul normativ, după transfer se interzice schimbarea domeniului de activitate a acestor unităţi sanitare, care vor fi obligate să aibă proiecte și programe de dezvoltare a infrastructurii şi de creştere a calităţii serviciilor medicale".

Prin adoptarea proiectului de lege, a fost aprobată, practic, o Ordonanță de Urgență a Guvernului, OUG nr. 41/2023, privind transferul reţelei sanitare a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii către alte ministere şi instituţii cu reţele sanitare proprii, dar fără ca actul normativ să reglementeze care anume vor prelua fiecare spital.

OUG, contestată la CCR

Până acum, au depus documentații pentru preluarea Spitalului CF din Oradea atât Primăria, cât și Universitatea din Oradea.

Consiliul Local Oradea a și adoptat în acest sens o Hotărâre în decembrie 2022, prin care aleșii orădenilor și-au exprimat interesul „de principiu” pentru preluare, la solicitarea Ministerului Transporturilor.

La rându-i, „Universitatea a depus un dosar, considerând că prin preluarea spitalului se va îmbunătăți procesul de pregătire a studenților Facultății de Medicină și Farmacie”, după cum a declarat BIHOREANULUI rectorul instituției, prof. univ. Constantin Bungău.

Pe de altă parte, dr. Mircea Șandor, managerul Spitalului CF din Oradea, a subliniat, tot la solicitarea BIHOREANULUI, atât faptul că proiectul de lege adoptat marți nu prevede cui anume îi va fi transferată unitatea, ci și că OUG aprobată prin noul act normativ a fost atacată la Curtea Constituțională, care – cel puțin teoretic – va putea determina revocarea sau modificarea Ordonanței.

„Hotărârea de azi a Camerei Deputaților, după ce și Senatul a decis la fel, prevede doar că aceste 15 spitale nu vor mai activa în subordinea Ministerului Transporturilor, la fel ca OUG 41/2023, care a fost atacată de sindicate la CCR”, a spus dr. Șandor.

Pe punctaj

În ipoteza că CCR nu va „desființa” Ordonanța, în baza legii adoptate marți ar urma ca fiecare spital să fie transferat unei alte instituții prin Hotărâre de Guvern.

În ce privește situațiile în care un spital ar putea fi preluat fie de o instituție, fie de alta – cum este cazul celui din Oradea, unde și-au manifestat interesul atât municipalitatea, cât și Universitatea – decizia Guvernului va fi luată în baza unui punctaj al fiecărei instituții.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!